FOTO/VIDEO: Număr mare de participanți la procesiunea de Florii de la Bistrița

 

Un număr mare de credincioşi, copii, adulți și vârstnici, au participat sâmbătă, alături de preoți, diaconi, călugări și oficialități locale la tradiţionala procesiune de Florii organizată de Protopopiatul Ortodox Român Bistrița.

Procesiunea, la care a participat și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, a început cu un moment de rugăciune la biserica cu hramul ”Sfinții Trei Ierarhi” de pe strada Alexandru Odobescu. Aici, Înaltpreasfințitul a binecuvântat ramurile de salcie pe care cei prezenţi le-au purtat în mână pe străzile din Bistrița.

Procesiunea religioasă s-a desfășurat pe următorul traseu: strada Alexandru Odobescu, Bulevardul Republicii, Piața Petru Rares, Piața Unirii – Protopopiatul Ortodox.

Publicată de Ziar de Bistrita pe Sâmbătă, 20 aprilie 2019

După ce au străbătut străzile din oraș, credincioșii au ajuns la biserica de la ”Corona”, unde a fost oficiată slujba Vecerniei. Ulterior, ”Grupul de Copii de la Programul After School” Sfântul Stelian” Bistrița și Ansamblul de muzică tradițională al Liceului de muzică ”Tudor Jarda” au susținut un concert de pricesne.

Procesiunea de Florii s-a desfășurat pentru cea de-a V-a oară la Bistrița.















Credincioşii ortodocși sărbătoresc duminică Floriile, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.

O dată cu ziua de Florii începe și ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole