FOTO/VIDEO Accident grav în Olt între un microbuz și un autoturism. 4 victime, 2 persoane la spital

Pompierii Detașamentului Slatina și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță au intervenit în această dimineață, în comuna Valea Mare, la un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un microbuz.

În cele două autovehicule se aflau cinci persoane. Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea evenimentului ar fi șoferul autoturismului, un bărbat de 48 de ani, din comuna Vâlcele, care nu a acordat prioritate de trecere microbuzului condus regulamentar de un bărbat, de 48 de ani, din comuna Schitu, județul Olt.

„Din primele verificări, aceștia au stabilit faptul că un conducător auto, in vârstă de 48 de ani, din comuna Vâlcele, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Județean 657, pe raza localității Valea Mare, la intersecția cu Drumul Județean 653, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui microbuz, intrând în coliziune cu acesta. In urma impactului, microbuzul s-a răsturnat pe carosabil”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Olt, inspectorul principal Alexandra Dicu.

La fața locului au intervenit pompierii din Slatina și două echipaje medicale de la Ambulanță.

„Echipajele medicale au asistat la fața locului patru victime, iar două dintre acestea au fost transportate la UPU Slatina.

Cei doi bărbați, unul în vârstă de 63 de ani și cel de-al doilea în vârstă de 48 de ani, erau conștienți și prezentau traumatisme minore”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Totodată, au fost conduși la o unitate medicală unde le-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole