FOTO: TRUCK & BUS – Acțiuni ale polițiștilor pentru siguranța traficului rutier. Un șofer de TIR din Suceava a fost prins în timp ce folosea magnetul. S-a aplicat amendă de 12.000 de lei și ansamblul a fost tras pe dreapta

În această săptămână, Poliţia Română desfăşoară acţiunea TRUCK & BUS, care vizează verificarea activităţilor de transport public de persoane şi mărfuri și care se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene.

Astfel, în perioada 13 – 19 mai, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române coordonează, la nivel naţional, o acţiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi transportului de marfă. O astfel de acțiune are loc și pe șoselele din județul Bistrița-Năsăud.

În cadrul acţiunii, poliţiştii vor verifica autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri şi pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Joi, ca urmare a acţiunilor desfăşurate la nivelul județului Bistrița-Năsăud, poliţiştii bistriţeni au aplicat două sancţiuni contravenţionale conform OG37/2007, în valoare totală de 1000 de lei, pentru nerespectarea normelor privind timpii de condus.




De asemenea, la data de 14 mai, poliţiştii Serviciului Rutier au sancţionat cu amendă în valoare de 12.000 de lei o societate comercială din judeţul Suceava, pentru nereguli constatate conform OG 37/2007, iar ca măsură complementară, a fost indisponibilizat un ansamblu de vehicule pentru 9 ore.

La controlul efectuat, conducătorul auto, un bărbat de 48 de ani, din Vatra Dornei, a fost depistat de poliţişti folosind dispozitive de tip magnet pentru alterarea datelor ori înregistrărilor. Acesta a intervenit şi asupra dispozitivului de înregistrare de tip tahograf, în vederea alterării datelor.

FOTO: IPJ B-N

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole