FOTO ”Școala din parc”, locul unic în care elevii învață în mijlocul naturii

Ce poate fi mai plăcut pentru un copil decât să îmbine școala cu o ieșire în natură? De luni, o parte dintre elevii buzoieni vor învăța în parc, la umbra copacilor, pe scaune din butuci, lângă un lac cu nuferi și lebede. După ce a stabilit că amenajarea respectă condițiile impuse de pandemie, Inspectoratul Școlar le-a recomandat dascălilor din învățământul primar și preșcolar să organizeze lecții în parc.

”Școala din parc” este pregătită să-și primească elevii de luni. Primii vor fi preșcolarii unei grădinițe cu sediul în renovare. Patru ore pe zi vor petrece micuții alături de educatoare, în perimetrul special amenajat în parcul Tineretului, timp de cel puțin două săptămâni, cât le va permite vremea frumoasă.

Pentru preșcolarii și elevii de Primară care vor ajunge să învețe în parc, au fost amenajate clase în aer liber, chiar lângă lac, la umbra copacilor, desene de asfalt pentru ore de educație fizică și o grădină în care legumele au început să rodească.

Aici vor fi organizate ore de botanică și multe alte activități extrașcolare. ”Lângă amfiteatru este zona de paturi înălțate, de grădinărit. Avem legume, flori, dovleci aduși de la stațiunea de cercetare, pe care îi vor îngriji copiii. După cum vedeți, este la o înălțime accesibilă copiilor, inclusiv a preșcolarilor”, spune Oana Matache, coordonatorul proiectului ”Școala din parc”.

Copiii vor sta pe scaune din butuci, în jurul unor mese tot din lemn amplasate pe malul lacului cu nuferi. Nu-i deranjează nimeni de la învățat, poate doar cele câteva lebede care au devenit prietenoase cu oamenii. Autoritățile din municipiul Buzău sunt de părere că acest proiect pe care l-au împrumutat din Finlanda este o alternativă sigură de învățare în această perioadă de restricții din cauza pandemiei de coronavirus.

După 14 septembrie, profesorii pot duce elevii la lecții în parc, în baza unor programări, iar păstrarea distanțării sociale poate fi ușor respectată. ”În cadrul amenajării noastre am gândit opt spații, opt clase practic, așa cum le numim noi, unde se poate învăța simultan”, spune Oana Matache, coordonator ”Școala din parc”.

Inspectoratul Școlar este partener în acest proiect încă de la lansarea lui, la începutul verii, fiind creat inițial ca alternativă de petrecerea a vacanței școlare. ”Din ce am vorbit inițial cu coordonatorul proiectului, se dorește o platformă online în care să se încarce solicitările cadrelor didactice. Întrunește toate condițiile de siguranță pentru că, vreau să vă spun, sunt amenajate mai multe spații, numite săli, în care pot fi cuprinse mai multe grupe de școlari și preșcolari”, declară Cristina Ivan, reprezentant IȘJ Buzău.

Clasele în aer liber sunt supraveghetae de polițiști locali, inclusiv după terminarea orelor, pe timpul nopții. După finalizarea amenajărilor din Parcul Tineretului, autoritățile spun că vor transforma la fel și celelalte două parcuri din oraș, Crâng și Marghiloman.

Sursa: StiriDeBuzau.ro – vezi articolul

Alte articole