FOTO: Lucrările la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” avansează. Va avea și un amfiteatru în aer liber

Lucrările la Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” din Bistrița avansează în ritm alert, autoritățile afirmând că până în toamna acestui an, când elevii ar trebui să revină pe băncile școlii, acestea ar putea fi încheiate.

”În luna august se vor finaliza lucrările la corpul B, urmând să fie demarate lucrările de reabilitare și modernizare a corpului A, clădire monument istoric. În această toamnă, în speranța că pandemia va permite întoarcerea copiilor la școală, Liceul de Muzică ”Tudor Jarda” își va primi elevii în cele mai moderne condiții de studiu”, a anunțat viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae.

Investiția în modernizarea acestei unități de învățământ se ridică la suma de 9,5 milioane lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri guvernamentale nerambursabile, prin intermediul Programului Național de Dezvoltare Locală.

”Cea mai spectaculoasă locație exterioară a școlii va fi amfiteatrul în aer liber, amplasat lângă corpul A al liceului. În interior, cele 19 spații de studiu individual și repetiții localizate în mansarda corpului reabilitat vor crea condiții excelente de pregătire a viitorilor artiști bistrițeni”, mai spune viceprimarul Cristian Niculae.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole