FOTO Cozi uriase la plata impozitelor locale / Brailenii, grabiti sa dea bani la stat, indurand frigul si ploaia

Sute de persoane au facut coada, in ultimele doua zile, la ghiseele Directiei Finantelor Publice Braila pentru a-si achita obligatiile catre stat. Oamenii nu au vrut sub niciun chip sa rateze reducerea care se aplica celor care isi platesc din timp darile catre stat. Asa ca au ales sa stea in frig ore in sir, desi reducerea pentru impozite se aplica pana la finalul lunii martie.

Astazi, in jului orei 10.00 la sediul din piata Traian a Directiei Finantelor Publice Locale, erau zeci de persoane la coada. Din fericire, masurile de distantare sociala si purtarea mastii erau oarecum respectate.

Primii care s-au grabit sa se aseze la coada in primele doua zile in care au inceput colectarile de taxe locale au fost pensionarii. Oamenii au indurat frigul si au strans din dinti. Oamenii spun ca asa sunt obisnuiti, sa intre in noul an fara datorii, iar daca asta aduce si o reducere de 10%, atunci vorba romanului: “decat sa ii duc grija, mai bine ii duc dorul de plata”.

Le reamintim brailenilor ca administratia locala a pus la dispozitie o aplicatie online dedicata platii taxelor si impozitelor locale www.ghiseul.ro.

Sursa: InfoBraila.ro – vezi articolul

Alte articole