FOTO – Autoturism răsturnat la Jucu

O autospecială de pompieri pentru intervenție rapidă și un modul SMURD au intervenit, sâmbătă, pentru a gestiona o situație de urgență rezultată în urma ieșirii unui autoturism în afara părții carosabile, în localitatea Jucu de Mijloc.

Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 13.30, iar la fața locului au găsit un autoturism răsturnat pe partea laterala în afara părții carosabile, iar ocupantul ieșit din acesta.

Potrivit polițiștilor de la rutieră, șoferul autoturismului a efectuat o depășire. Mai apoi ar fi făcut un viraj stânga și s-a răsturnat cu autovehiculul.

Echipajul SMURD a acordat asistență medicală de urgență unui bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care era în stare de conștiență și cooperant. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații de specialitate.

Post-ul FOTO – Autoturism răsturnat la Jucu apare prima dată în Ziarul Clujean.

Sursa: ZiarulClujean.ro – vezi articolul

Alte articole