FOTO – Anchetele penale în cazul polițistului de la Valea Ierii bat pasul pe loc. Între timp, apar noi mărturii despre comportamentul omului legii

Anchetele penale care îl vizează pe polițistul Florin Octavian Fărcaș, șeful Postului de Poliție Valea Ierii, bat pasul pe loc. Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nu dă socoteală presei în dosarul de luare și dare de mită în care este cercetat agentul Fărcaș încă din 2016. La capătul opus, în dosarul în care Fărcaș este acuzat de comportament abuziv și loviri și alte violențe nu s-a mișcat nimic la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Cercetările par că stagnează în dosarul agresiunii, după plângerea depusă de apărătorul victimei. Nicio parte din dosar nu a fost chemată la audieri. Una peste alta, se pare, nici procurorii care îl cercetează pe Florin Octavian Fărcaș, dar nici superiorii săi, nu par interesați de finalizarea rapidă a dosarelor. Din ce motiv? Nu știm, din moment ce nimeni, din cei responsabili, nu vorbește despre problemele penale ale lui Fărcaș. Dacă autoritățile tac, alți oameni din Valea Ierii și-au făcut curaj și au vorbit cu îndârjire despre comportamentul abuziv al fostului jandarm devenit polițist. Oamenii ar vorbi și cu autoritățile, dar nu îi întreabă nimeni nimic, ca și cum nu ar exista interes pentru ascultarea mărturiilor în care se face referire la dosare mușamalizate, afaceri necurate cu lemnul și șpăgi. Din start, ca de fiecare dată, agentul de poliție Florin Octavian Fărcaș a refuzat să comenteze acuzațiile spunând că nu poate și că apărarea și-o va face în fața organelor abilitate.

Florin Octavian Fărcaș a intrat în atenția presei în luna ianuarie a acestui an, după ce l-ar fi agresat pe un bărbat din Băișoara. În urma investigațiilor făcute de ZIARUL CLUJEAN, pe surse, căci nimeni nu vorbește despre dosarele penale ale agentului, am aflat că este cercetat penal și pentru luare și dare de mită. Am pus întrebări procurorilor și șefilor agentului, dar s-a așternut liniștea. Liniște este și acum, pentru că nu se întâmplă nimic. Oamenii din Valea Ierii vor să scape de agentul Florin Octavian Fărcaș, care alături de primarul comunei s-ar fi transformat într-un fel de baron local. Nu unul pe cont propriu, ci ghidat de primar, spun oamenii.

O parte din mărturiile oamenilor le-ați putut citi în materialul din luna februarie. Veți putea vedea materialul la finalul acestui articol. Numai că, între timp, alți oameni și-au făcut curaj și au început să vorbească despre comportamentul agentului Fărcaș în comunitate, dar și despre apucăturile acestuia.

În mod clar nu vom publica numele persoanelor cu care am vorbit. Aceste persoane, în schimb, își arată disponibilitatea de a vorbi cu autoritățile. Asta dacă se va găsi cineva interesat să-i asculte.

Școala Gimnazială Valea Ierii – foto: facebook.com/valeaierii.ro

COPIL AMENINȚAT LA ȘCOALĂ CU BĂTAIA

Începem cu un copil de la Școala Gimnazială Valea Ierii. Acesta spune că în urma unor năzbâtii la instituția de învățământ a venit agentul Fărcaș. Polițistul l-ar fi amenințat pe minor cu bătaia. Dacă acest lucru nu vi se pare grav, veți putea citi în cele ce urmează acuzații mult mai grave. Mărturiile oamenilor arată că agentul Fărcaș are un comportament nepotrivit de mult timp.

„Când eram pe clasa a VI-a a fost un incident. Știu că s-a întâmplat ceva problemă la școală, nu mai știu sigur ce am făcut. Sigur fosta directoare a chemat poliția la școală. M-a băgat într-o sală de clasă și a început să mă amenințe. M-a amenințat că mă duce la post, că mă bate dacă se mai întâmplă ceva”, ne spune un fost elev al Școlii Generale din Valea Ierii.

Părinții elevului s-au revoltat la acea vreme de îndrăzneala omului legii, dar au înțeles că la țară lucrurile stau altfel când vine vorba de dreptate și nu l-au reclamat pe polițist.

Gabriel-Alexandru Duma – primarul comunei Valea Ierii

AMENINȚARE DE PRIMAR: „te omor pe tine, îți omor copiii, îți omor nevasta și o omor și pe maică-ta”

Oamenii cu care am stat de vorbă pentru realizarea acestui material, dar și a celui din luna februarie, reclamă cârdășia dintre primar și șeful de post, adică Florin Octavian Fărcaș. Astfel de reclamații, înțelegem de la oameni, au fost adresate inclusiv instituțiilor abilitate, dar nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a întâmplat absolut nimic nici după ce șeful Inspectoratului Școlar Cluj, Valentin Cuibus, l-ar fi reclamat pe agent de implicare în campania electorală.

Șefii din IPJ Cluj, se pare, tolerează tacit tensiunea creată în Valea Ierii, poate, datorită relațiilor bune în care se află primarul Gabriel Alexandru Duma și polițistul Florin Octavian Fărcaș. De altfel, primarul din Valea Ierii admite că este prieten din copilărie cu polițistul. Edilul respinge acuzațiile potrivit cărora el și polițistul Fărcaș ar comite ilegalități. Potrivit oamenilor, primarul și polițistul din Valea Ierii sunt baronii locali. Nimeni nu face nimic fără știrea lor, fără aprobarea lor.

„Anul trecut, într-o după-masă i-am reproșat fiului primarului că nu dă bună ziua. A venit primarul, a doua zi dimineață, eram cu soția și a început să amenințe. Mi-a zis că ce am avut cu copilul lui și i-am răspuns că nu am avut nimic. Mi-a zis: băi, că dacă te mai iei de familia mea te omor pe tine, îți omor copiii, îți omor nevasta și o omor și pe maică-ta. L-am întrebat că de ce să o omoare pe mama, pe lângă familie, că are 85 de ani. I-am spus că de când este primar nici aprobările de lemne de foc nu a vrut să le dea. L-am invitat să intre în curte, dar nu a vrut. El e baronul satului cu domnul șef de post. I-am spus șefului de post de amenințări și i-a găsit scuză că a fost nervos. Chiar dacă mă duceam la șeful de post nu rezolva absolut nimic. Orice plângere trebuie depusă la Cluj. La șeful de post ca și cum aș scrie-o și să o aduc înapoi acasă”, ne spune un localnic revoltat de atitudinea polițistului și a primarului.

În replică, primarul admite că a existat un incident, dar nu a fost vorba de amenințări.

„Nu l-am amenințat. L-am întrebat de ce a avut, ăsta, cu copilul, cu băiatul meu. Atât. În rest, nu l-am amenințat, nu i-am zis nimic”, spune în prima fază primarul Gabriel Duma.

După câteva minute, edilul revine cu un telefon în care dorește să facă o completare la precizarea anterioară.

„Atunci a degenerat puțin discuția pentru că avea niște lemne, lemne depozitate și fără forme legale, 100%, sub un pod, acolo, aproape de el. Atunci eu am filmat lemnele și i-am zis că îl reclam. Dacă vreți puteți să o sunați și pe soția lui. Soția lui lucrează la Primărie și poate să vă confirme că eu nu l-am…, adică cel puțin ea așa a zis că nu a auzit să-l ameninț eu sau ceva. A fost o discuție mai aprinsă, dar nu să-l ameninț sau ceva. Și el m-a înjurat când i-am filmat lemnele. M-a înjurat, nu cred că m-a amenințat. Avea lemne și eu le-am filmat să văd dacă au forme legale sau nu. Adică, eu cred că nu avea forme legale. Nu pot să dețin eu informația. Până la urmă le-a dus de acolo”, mai spune primarul.

Același localnic povestește că a văzut cu ochii lui cum șeful de post Florin Octavian Fărcaș îl agresa pe un tânăr în plină stradă. Omul a intervenit și l-a scăpat pe consăteanul său din ploaia de lovituri venite din partea agentului Fărcaș. Incidente cu omul legii au avut și copiii săi.

„Mai sus de postul de poliție am văzut cum șeful de post l-a bătut pe un băiat cu pumnii și cu picioarele și pumni peste cap, săracu. Nu e prima dată când l-a bătut, l-a mai bătut și înainte. Acest incident a avut loc de aproximativ un an și jumătate. Șeful de post când avea gărgăuni la cap făcea ce voia el, amenințări, dosare și bătăi. Al doilea episod s-a întâmplat și cu un băiat de-al meu. Băiatul mai mare a fost agresat și era și cel mijlociu. Erau la bar și a venit șeful de post și s-a luat de ei. A zis că-și bagă … în familia lui. Pe urmă și-a cerut scuze. A venit băiatul mijlociu și mi-a spus, iar eu am zis că nu are rost să mă duc pentru că dacă merg poate îmi fac rău cu mâna mea. Primarul și șeful de post împart prada împreună. Pradă însemnând banii pe care îi dădeau ăștia cu lemnele, traficanții. Cum să nu fie pe o mână?”, mai spune bărbatul.

FOSTUL JANDARM DEVENIT POLIȚIST, „CAMPION PE SATE” LA AMENINȚĂRI

Un alt localnic Valea Ierii reclamă modul în care a înțeles Florin Octavian Fărcaș să-l „citeze” la Postul de Poliție Valea Ierii pentru o declarație.

„Trebuia să dau o declarație în legătură cu ceva lemne. Eu am fost plecat din țară. Tot mi-a zis să merg să dau declarația, dar nu m-am dus. Nu am avut timp, lucram la casă și am plecat din țară, în Suedia. Când am venit, m-am dat jos din mașină , nu am apucat să dau mâna cu tata, în fața barului, a venit la mine și a zis că dacă mai plec din țară și nu dau declarația îmi rupe mâinile”, spune localnicul.

Amenințările nu se opresc la rupt de mâini sau picioare, cum am arătat și în materialul din luna februarie. Ele fac referire chiar la persecuții sau răzbunări pe fapte închipuite de omul legii, după cum ne relatează un alt localnic.

„În 2018, după Crăciun, prin ianuarie, eram împreună cu soția și cu fratele în față la un bar, era seara târziu, și el a venit de undeva de la băut (n.r. șeful de post) și am vrut să plecăm. La fratele meu îi mergea muzica în mașină, dar nu foarte tare, iar șeful de post a zis că dea mai încet. Atunci eu am închis ușa să nu se mai audă deloc. L-am întrebat pe șeful de post dacă e bine și a zis că nu e bine, că de ce am închis ușa, că trebuia muzica. Era altă chestie. Pe urmă a zis că din cauza noastră a fost el percheziționat, a înjurat, a zis că își bagă ceva în familia mea. Sunt mai multe persoane pe care le-a mai lovit, pe care le-a bătut, le-a mai dat câte un pumn, câte o palmă. I-am spus în seara incidentului că nu o să-l iert și a început să-și ceară scuze. Nu am mai depus nicio plângere. Mi-a zis că o să mă aranjeze, dar i-am răspuns că o să mai vedem. Este agresiv, vorbește arogant, nu vorbește ca un organ de poliție, se ține superior. Deci el taie, el spânzură. Se circulă fără permise, sunt unele persoane cu care își face treburile, de lucru, de una alta, și îi lasă să circule așa și închide ochii. Anii trecuți veneau la ciuperci sute de țigani și circulau fără permise, cu mașini neînmatriculate și așa mai departe. Domnul primar îl susține pe polițist, sunt împreună”, spune bărbatul.

ACCIDENT CU ȘOFER BEAT, ȘEFUL DE POST JOACĂ TABLE

Un episod interesant este relatat de martorul unui accident rutier petrecut pe raza comunei Valea Ierii. Acesta spune că o mașină plină cu lemne s-a răsturnat, iar agentul Fărcaș nu și-a făcut apariția la locul accidentului, deși ar fi avut informații că șoferul este beat. Puțin probabil, spune martorul, ca agentul să nu fi aflat, din moment ce tot satul știa, iar operațiunea de ridicare a autocamionului a durat.

„S-a răsturnat o mașină cu lemne și a durat până când a plecat șoferul de la fața locului. Nu îmi amintesc cât, dar șeful de post nu a ajuns deloc. Nu știu să vă spun dacă era de serviciu, dar era șef de post în Valea Ierii. De accident a știut toată comuna, când se încoardă o mașină … e mică comuna, cum să nu știe. 100% a știut. Pe șofer l-am văzut, pe urmă a plecat. Șoferul era băut, se vedea că era băut, sigur. A durat până s-a ridicat mașina de acolo, două ore, poate mai bine, iar șeful de post nu a venit”, spune martorul la incident.

Ceea ce spune martorul accidentului este confirmat de un alt localnic din Valea Ierii. Localnicul, cel care l-a denunțat pe omul legii la Direcția Generală Anticorupție, spune că juca table cu șeful de Post Florin Octavian Fărcaș în momentul producerii accidentului.

„Șeful de post era la mine acasă, jucam table și l-a sunat patronul (n.r. patronul firmei) și i-a spus de accident, i-a spus că fratele său a răsturnat mașina, că e beat și că a fugit și că nu îi mai răspunde la telefon și i-a cerut polițistului să-i facă dosar. Șeful de post nu i-a dat niciun răspuns. Șeful de post mi-a spus că dacă îi face dosar fratelui patronului nu se vor mai recupera banii pe casco. În perioada accidentului era singur la post, nu avea ajutor, atunci nu se făceau patrule. Era șef de post, atât”, ne spune fostul prieten al agentului.

Despre mușamalizări și spăgi se vorbește în continuare. Spre exemplu, înscenarea unui accident rutier, în forma spusă de un localnic, poate fi dovedită și acum dacă se dorește.

„A mai fost un episod, cu accidentul de la Buru. O femeie conducea mașina de la Câmpeni spre Valea Ierii și în zona Buru a prins o porțiune de gheață și a sărit de pe drum și a răsturnat mașina. Soțul femeii l-a sunat pe șeful de post de la Iara acesta i-a dat femeii dovadă că a avut accident. A venit o platformă și a dus mașina la Cluj. La Cluj, întâmplător, s-a întâlnit șeful de post Fărcaș Florin cu soțul femeii care provocase accidentul. Fărcaș Florin, să arate el cât este de cocoș i-a luat procesul verbal și i l-a rupt. I-a spus bărbatului să se rezolvă altfel, astfel încât să-și poată face mașina pe asigurare. Au adus mașina în zona ce aparține de Valea Ierii, unde au înscenat ei că s-a lovit mașina de o altă mașină. Ulterior, șeful de post i-a făcut un alt proces verbal în baza căruia și-a reparat mașina pe asigurarea autovehiculului pus în scenă. Nu știu a cui era mașina cu care s-a înscenat accidentul, posibil un prieten de-a lui Florin Fărcaș. Ulterior, șeful de post s-a lăudat la mine în casă că el a fost bărbat și că urma să primească de la cel ajutat o mașină de lemne, care nici în ziua de astăzi nu i-a dat-o. În schimbul favorului”, mai spune un localnic.

AUTORITĂȚILE SUNT SURDE ȘI OARBE

Autoritățile competente se pare că sunt surde și oarbe în fața evidențelor și a relatărilor oamenilor. Dar, da … A stat cineva de vorbă cu oamenii în afară de ofițerii Direcției Generale Anticorupție? Se pare că nu, altfel întreaga încrengătură de la nivelul comunei Valea Ierii era distrusă de mult. Ofițerii DGA îl acuză pe șeful Postului de Poliție Valea Ierii, Florin Octavian Fărcaș, de luare și dare de mită. Dosarul deschis de DGA în 2016 a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj și acolo a rămas. În ce stadiu? Știm doar pe surse, procurorul a decis să păstreze tăcerea și să nu comunice nimic. Nici măcar de ce durează din 2016 cercetările și până în 2019 nu există soluție.

„Referitor la solicitarea dumneavoastră înregistrată la această unitate de parchet în data de 11.02.2019, vă comunicăm că informaţiile de natura celor solicitate nu pot face obiectul comunicării publice, în conformitate cu art.12 din Legea 544/2001”, se arată în răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

Iată solicitarea ZIARUL CLUJEAN către Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj.

„În baza legii 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public, vă rugăm să ne comunicați următoarele:

1. Starea cercetării în dosarul penal care îl vizează pe șeful Postului de Poliție Valea Ierii, domnul Fărcaș Florin Octavian. Numărul de dosar deținut de noi s-ar putea să nu fie cel corect, respectiv 76/P/2018 și s-ar afla în lucru la domnul procuror Boțogan. 

2. Care sunt faptele pentru care este cercetat domnul Fărcaș Florin Octavian?

3. În ce constau infracțiunile? Înțelegem că este vorba de dare și luare de mită. Dacă sunt alte infracțiuni vă rugăm să precizați. 

4. În ce context au fost săvârșite infracțiunile?

5. Înțelegem că dosarul este deschis din data de 10.10.2016. Care este motivul pentru care durează atât de mult cercetările?

Informațiile solicitate mai sus sunt de interes public, în opinia noastră, asta în contextul în care domnul Fărcaș este acuzat, prin plângere penală înregistrată la Parchetul Tribunalului Cluj, de săvârșirea infracțiunii de loviri și alte violențe și comportament abuziv, urmând ca alte eventuale infracțiuni să fie încadrate de către procuror. Totodată, menționăm că domnul Fărcaș deține o funcție publică, iar acuzațiile aduse împotriva dânsului de către diverși cetățeni trebuie lămurite inclusiv în spațiul public, cu respectarea prezumției de nevinovăție. 

Pentru a oferi opiniei publice răspunsuri concrete, care corespund adevărului, ne bazăm pe răspunsurile dumneavoastră”.

Numai că, după cum ați văzut, procurorul s-a făcut că plouă. Spre exemplu ar fi de interes public să aflăm de ce durează atât de mult cercetarea penală, dar procurorul a băgat toată solicitarea pe un articol din Legea 544/2001, care spune că faza de cercetare penală nu este publica. Bine, bine, cercetarea penală nu are caracter public. Dar de ce durează cercetarea penală din 2016 până în 2019? Unele fapte se prescriu. Activitatea procurorului și a organelor de cercetare penală nu se încadrează în faza de urmărire penală, drept urmare informațiile au caracter public. În definitiv, dacă tot îi plătim din banii publici avem pretenția să știm ce fac, ce muncesc, cât muncesc. Sau de ce nu muncesc, după caz.

IPJ CLUJ ȘI CERCETĂRILE INTERNE

Cercetările interne la IPJ Cluj sunt destul de vagi și făcute cu subiectivism. Asta datorită faptului că polițistul îl verifică pe polițist. Mai scapă câte unul de sancțiuni dacă are relații sus puse. Spunem asta cu convingere, după ce am intrat în posesia unei serii de documente ale Biroului de Control Intern depuse la dosare aflate pe rolul instanțelor. Documente care arată în mod clar că s-a trecut tacit peste anumite nereguli, ilegalități poate. Dacă IPJ Cluj dorește să ne contrazică, cu mare drag, publicăm dreptul la replică dacă este argumentat în așa fel încât să ne răstoarne afirmațiile bazate pe documente.

Așa că, nu e de mirare că agentul Florin Octavian Fărcaș a scăpat de sancțiuni disciplinare, în ciuda reclamațiilor oamenilor. Nu s-a confirmat ce spun oamenii. Poate pentru că nu s-a dorit, la fel cum nu s-a dorit și în alte situații.

În cazul agresiunii, avem informații pe surse, Biroul Control Intern al IPJ Cluj ar fi finalizat cercetările, iar lucrarea va fi trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Cel mai probabil, raportul urmează să fie înregistrat în dosarul deschis odată cu plângerea victimei depusă prin apărător.

Mai nou, conform GDPR (regulamentul european pentru protecția datelor cu caracter personal), interpretat de reprezentanții IPJ Cluj, presa nu mai poate afla dacă un polițist a fost sau este cercetat disciplinar. Asta înseamnă, în traducere, că îi plătim salariul, dar nu știm dacă el își merită acel salariu ori ba.

Datorită acestui aspect, coroborat cu subiectivismul cercetărilor interne, putem să ne luăm rămas bun de la tot ce înseamnă transparență, iar libera exprimare este îngrădită tot mai mult.

Citește și …

Post-ul FOTO – Anchetele penale în cazul polițistului de la Valea Ierii bat pasul pe loc. Între timp, apar noi mărturii despre comportamentul omului legii apare prima dată în Ziarul Clujean.

Sursa: ZiarulClujean.ro – vezi articolul

Alte articole