Flutur, după ce primarul ALDE din Bosanci a criticat Guvernul și PSD: Coaliția PSD-ALDE era pentru drum de țară. Primul metru de autostradă a rupt coaliția

Președintele PNL Suceava și al Consiliului
Județean Suceava, Gheorghe Flutur a declarat, vineri, după inaugurarea primului
metru de autostradă din județul Suceava s-a rupt coaliția PSD-ALDE după ce
primarul ALDE de Bosanci a criticat Guvernul și PSD.

„La primul metru de autostradră s-a rupt
coaliția PSD –ALDE.  Asta era coaliție
pentru drum de țară și nu rezistă la autostradă”, a spus Gheorghe Flutur.  

Primarul comunei Bosanci, Neculai Miron, a
criticat, vineri, la inaugurarea primului metru de autostradă din Suceava atât
Guvernul cât și PSD.

El a spus că are de gând să propună Consiliului
Local Bosanci să-l facă cetățean de onoare pe Ștefan Mandachi.

„Avem de gând să-l facem cetățean de onoare. Iată
că azi, inițiativa civică a dumnealui făcută în localitatea noastră este o
fărâmă din ofurile cetățenilor pe care le avem la ora actuală”, a spus Miron.

El a spus că mai sunt dorite în continuare
multe inițiative civice în justiție, economie, în celelalte ramuri economice
din țară.

„Tragem un semnal de alarmă, măcar acum, în
ceasul al 12-lea guvernanților, în special PSD care acum a găsit cu cale să
facă concomitent o ședință cu primarii din județul Suceava. Ar fi trebuit să fie
aici prezenți să ia inițiativă de dorințele cetățenilor pe care le au la ora
actuală”, a spus Miron.

Primarul ALDE a spus că așteaptă ca ceea ce s-a
făcut  în mod simbolic, aici la Bosanci să
fie pus în practică.

„Fac un apel tuturor antreprenorilor locali. Eu, care am lucrat, am fost antreprenor local, aș putea să completez până la o sută de metri acest metru de autostradă și, dacă s-ar alătura mai mulți antreprenori locali, am putea să facem kilometri de autostradră împreună dacă autoritățile nu fac demersuri în această privință”, a declarat primarul comunei Bosanci. (T.B.)

The post Flutur, după ce primarul ALDE din Bosanci a criticat Guvernul și PSD: Coaliția PSD-ALDE era pentru drum de țară. Primul metru de autostradă a rupt coaliția appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole