Firmă din zona Întorsura Buzăului, amendată din nou de Garda de Mediu. În septembrie mai fusese amendată și de OPC

Firma din zona Întorsura Buzăului, profilată pe comerțul cu amănuntul în magazine de tip second hand, care în luna septembrie a anului trecut a fost amendată de comisarii Gărzii de Mediu Covasna cu suma de 7.500 de lei pentru gestionarea defectuoasă a deșeurilor, a primit o nouă amendă, de această dată în valoare de 10.000 de lei, pentru nerealizarea măsurilor trasate la controlul anterior.

Amintim că în urma controlului derulat în toamna anului trecut, operatorul economic a fost amendat, separat, și de Comisariatul județean pentru Protecția Consumatorilor.

„În urma unui control pentru verificarea realizării măsurilor trasate, efectuat la un agent economic ce desfășura activitatea de comerț cu amănuntul al bunurilor de ocazie vândute prin magazine (second hand), comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Covasna au constatat că măsurile nu au fost realizate în totalitate. Ca urmare a acestui fapt, a fost aplicată o sancțiune contravențională de 10.000 lei, conform legislației în vigoare, și au fost stabilite măsuri cu termen de realizare pentru remedierea neconformităților constatate”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Covasna.

Amintim că în timpul controlului derulat anul trecut, comisarii au descoperit o cantitate de circa 9.800 de kg de deșeuri provenite din activitatea de comerț cu amănuntul, comerciantul fiind somat să remedieze deficiențele și să respecte, pe viitor, legislația de mediu.

(Ioana Ardeleanu)

Share

The post Firmă din zona Întorsura Buzăului, amendată din nou de Garda de Mediu. În septembrie mai fusese amendată și de OPC appeared first on We Radio Sfântu Gheorghe.

Sursa: weradio.ro – vezi articolul

Alte articole