Faze complicate pentru Ovidiu Hațegan în Dinamo – CFR Cluj! Cele două formații au cerut câte un penalty

Dinamo și CFR Cluj s-au întâlnit în derby-ul etapei a 16-a din Casa Pariurilor Liga 1, iar fazele controversate au fost mai numeroase decât ocaziile de gol. Formația lui Dusan Uhrin a solicitat o lovitură de la 11 metri după un presupus henț comis de Valentin Costache, în timp ce clujenii au vrut penalty după un duel dintre Păun și Denis Ciobotariu.

Arbitraj controversat în Dinamo – CFR Cluj: ce au arătat reluările

Dinamoviștii au fost primii care au cerut lovitură de pedeapsă. După o incursiune în banda stângă, elevii lui Dusan Uhrin au trimis mingea în careul advers, iar Valentin Costache a fost cel care a intervenit.  Gazdele au reclamat că jucătorul lui Dan Petrescu a oprit mingea cu mâna, însă Ovidiu Hațegan a lăsat jocul să continue, spre nemulțumirea suporterilor de la Tribuna II, care l-au apostrofat serios pe central la pauză. Reluările par să arate că jucătorul CFR-ului a reuşit să se ferească la timp, mingea lovindu-l undeva sub mână, însă e extrem de greu de spus.

Faza pentru care Dinamo a cerut penalty. Sursă Foto: Captură Telekomsport
Faza pentru care Dinamo a cerut penalty. Sursă Foto: Captură Telekomsport

În repriză a doua a venit rândul celor de la CFR Cluj să ceară lovitură de pedeapsă. Adrian Păun a avut o incursiune în banda stângă a atacului clujean, a intrat în careu, unde a fost tras de tricou de Ciobotariu. Păun a căzut câteva secunde mai târziu, după ce Denis i-a pus piciorul în față.Circumstanţe de penalty au existat, însă Haţegan a ţinut cont, probabil, de faptul că Păun a forţat obţinerea loviturii de la 11 metri, aruncându-se mai târziu decât era cazul, contactul decisiv fiind cel iniţial şi nu cel la care a căzut (click pentru video cu cele două faze). Ca și în cazul penalty-ului solicitat de Dinamo, Hațegan a lăsat jocul să continue.

Dacă derby-ul a oferit suficiente faze controversate, ocaziile de poartă au lipsit mai degrabă. Dinamo a fost cel mai aproape de gol în prima repriză, când Arlauskis a avut o intervenție providențială la o lovitură de cap trimisă de Robert Moldoveanu.

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole