FAIN AȘA: Începe construcția unei noi creșe în cartierul Țiglari, lângă grădinița 36, pe str. Constructorilor

 CRESA

“Creăm 90 de locuri noi pentru antepreșcolari într-o clădire nouă, modernă, pe care o vom dota cu tot ce e necesar. Am semnat contractul pentru construcția unei creșe în cartierul Țiglari, investiția însumând 4,5 milioane de lei pe care i-am obținut din fonduri europene. În scurt timp semnăm și contractul pentru creșa din cartierul Ștrand, cu încă 105 locuri. În toamnă vom pune la dispoziția părinților alte 35 de locuri pentru copiii cu vârsta de 2 și 3 ani în cartierul Lazaret, pe str. Lebedei, într-un imobil pe care l-am achiziționat anul trecut și a cărui modernizare este în curs. Avem în desfășurare procedura de achiziție pentru amenajarea unei noi creșe în cartierul Vasile Aaron, iar în fază avansată sunt și proiectele de construcție a creșelor noi din în Piața Cluj și în cartierul Reșița. Prin urmare, prin toate aceste proiecte concrete aflate deja în curs, suplimentăm locurile din creșele sibiene cu peste 400 de locuri noi”, a declarat Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Sursa: SibiuNews.net – vezi articolul

Alte articole