Expoziția de carte “Manuscrisele eminesciene”, organizată de Biblioteca USV, va fi deschisă pe 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale

Expoziţia de carte “Manuscrisele eminesciene”, organizată de Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava,  va fi deschisă vineri, 15 ianuarie 2021,  în Holul Central al Corpului E, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale.

USV informează într-un comunicat de presă că în cadrul acestui eveniment vor fi expuse, pentru prima dată la Suceava, 37 de volume care conţin 47 de caiete manuscrise eminesciene (ediția facsimilată), împreună cu 20 de CD-uri.

“Reamintim faptul că fondul de carte al Bibliotecii USV s-a îmbogăţit, la iniţiativa prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu, cu această donaţie din partea Bibliotecii Academiei Române, la începutul acestui an universitar”, se arată în comunicatul de presă.

Sursa citată precizează că această expoziţie mai conţine o serie de lucrări din opera eminesciană menite “să prezinte publicului universalitatea Poetului, menţionând aici traduceri din poezia lui Eminescu în limbile germană, franceză, engleză, rusă, spaniolă, latină şi arabă, aflate în colecţiile speciale ale Bibliotecii USVŢ.

Pe tot parcursul expoziţiei, care va fi organizată în intervalul orar 10.00 – 16.00, se vor derula imagini de la primirea acestei donaţii în Biblioteca USV, iar prof. univ. dr. Mircea A. Diaconu va vorbi despre importanţa manuscriselor eminesciene pentru cultura română, se mai precizează în comunicatul USV.

Expoziţia de carte “Manuscrisele eminesciene” este realizată de bibliotecar Despina Doina Rotaru.

(LB)

The post Expoziția de carte “Manuscrisele eminesciene”, organizată de Biblioteca USV, va fi deschisă pe 15 ianuarie 2021, cu ocazia Zilei Culturii Naționale appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole