EXCLUSIV | Judecătorul Cristi Dănileț: “Patru licee foarte bune din centrul Clujului sunt vizitate frecvent de dealeri de droguri”

Invitat în emisiunea Servus, Cluj!, judecătorul Cristi Dănileț a explicat gravitatea consumului de droguri la nivel național, dar mai ales în rândul tinerilor, ba chiar al elevilor. Magistratul a transmis că în ziua de azi nu mai există școli sau licee în care să nu fie cel puțin un astfel de caz. Ba mai mult de atât, Cristi Dănileț are în vedere patru licee foarte bune din centrul Clujului care sunt vizitate frecvent de dealeri de droguri.

“Nu există școală sau liceu în care să nu fie cel puțin un consumator. Reconfirm acest lucru. Am văzut din dosarele pe care le soluționez și chiar dacă a fost pandemie, să știți că numărul acestor dosare nu a scăzut. Odată cu începera școlii ne așteptăm din nou. Sunt locuri pe care dealerii le vizează, cum ar fi de exemplu în pauza mare. Eu știu patru licee, chiar foarte foarte bune, din centrul Clujului, în care aceștia vin în mod frecvent. Așa cum știu eu, trebuie să înțeleagă și ei. Și procurorii știu acest lucru.

Poate că putem veni cumva în sprijinul directorilor și al profesorilor, al diriginților de a lua în vedere aceste școli. Nu este nimic rușinos în a anunța procurorii sau poliția că există în zonă persoane dubioase care vând droguri copiilor. Ajutați-ne să îi prindem pe acești dealeri ca ai noștri copii să fie în siguranță. Să fie sănătoși și să meargă la școală să învețe, dar și pentru a se simți bine, pentru a socializa, dar nu pentru a consuma droguri”, a explicat în emisiunea Servus Cluj!, judecătorul Cristi Dănileț.

Judecătorul este deseori invitat atât în școli, cât și în licee pentru a ține seminarii elevilor cu privire la gravitatea consumului de droguri. Într-zi, după susținerea unui astfel de seminar, directoarea unei școli i-a povestit magistratului că știe cazul unui elev care merge în pauză, la gard, pentru a primi “ceva” de la un individ suspect.

“Directoarea a venit și mi-a spus <<știu că am un copil care în pauza mare are întotdeauna bănuți pentru a se duce la gard unde vine un individ suspect să îi vândă ceva>>. Le-am spus tuturor, învățați să recunoașteți acest lucru, nu-i greu. Se vând droguri și este ilegal. Ne putem da seama când copiii noștri au consumat substanțe. Ochii sunt mai bulbucați, nu pot vorbi coerent, ca și cum ar fi băuți, însă nu miros a alcool”, a încheiat Cristi Dănileț.

The post EXCLUSIV | Judecătorul Cristi Dănileț: “Patru licee foarte bune din centrul Clujului sunt vizitate frecvent de dealeri de droguri” appeared first on Stiri de Cluj – Servus Cluj.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole