Evaluarea activității Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni în anul 2022

Vineri, 20 ianuarie 2023, la sediul unității, a avut loc ședința de Evaluare a activității Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni în anul 2022.








Activitatea a fost prezentată de către comandantul Centrului, col. Ciprian-Tudor DUDILĂ, în prezența adjunctului Inspectorului General al Jandarmeriei Române, a inspectorului șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Harghita și a întregului personal al Centrului.

În anul 2022, Centrul nostru a urmărit îndeplinirea cu succes a obiectivului general asumat la începutul anului: pregătirea, perfecționarea şi specializarea categoriilor de personal, prin cursuri și stagii de pregătire, diferențiat pe domenii de activitate pentru eficientizarea activității lor și îndeplinirea calitativ-superioară, în condițiile legii, a atribuțiilor ce le revin. Astfel, atât la sediul din Gheorgheni și la Catedra de Ordine și Siguranță Publică din Sfântu Gheorghe, cât și la sediile unităților beneficiare, personalul Centrului a pregătit un număr total de 976 jandarmi (854), polițiști (81), pompieri (28) și polițiști locali (13).
În final, comandantul Centrului a mulțumit atât personalului din structurile de învățământ, cât și celui din structurile de suport (fără de care reușita activităților de formare profesională nu ar fi fost posibilă) pentru profesionalismul, dăruirea şi responsabilitatea cu care și-au îndeplinit atribuțiile în anul 2022.

Detalii suplimentare:

În anul 2022, la nivelul Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Gheorgheni am organizat și desfășurat următoarele activități de formare profesională:

« la sediul Centrului »
– Curs de specializare pază și protecție instituțională subofițeri, protecție obiective M.A.I. – 12 participanți;
– Curs de formare a tehnicienilor de intervenție profesională – 303 participanți;
– Curs de inițiere în carieră a subofițerilor, specialitatea pază și protecție instituțională – 170 participanți;
– Curs de formare inițială a polițiștilor locali cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice și în domeniul circulației rutiere – 13 participanți;
– Activități de formare profesională cu agenți din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita – 56 participanți;
– Curs CEPOL ”68/2022 – Interoperability of the EU large scale IT Systems – Current and future implementation”- 40 participanți.

« la sediul unităților beneficiare »
– Stagiul de pregătire cu personalul operativ din cadrul Batalionului 5 Ordine Publică al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București – 145 participanți;
– Exercițiul de antrenament pe linia asigurării și restabilirii ordinii publice în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași – 45 participanți;
– Activități de formare profesională cu personalul operativ al structurilor de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași – 25 participanți;
– Activități de formare profesională la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Covasna – 145 participanți;
– Activități de formare profesională la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj;
– Activități de formare profesională la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj;
– Activități de formare profesională la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna – 28 participanți.

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole