Evadare ingenioasă

Un suspect a evadat din secţia de poliţie după ce a spart vasul de toaletă din celula sa. Faptele s-au petrecut în noaptea de luni spre marţi la secţia de poliţie din cartierul Molenbeek din Bruxelles, la câteva ore după arestarea acestui suspect în capitala Belgiei la solicitarea parchetului din Kortrijk (vest).

Profitând de absenţa camerei de luat vederi din celula sa, pentru că aceasta era defectă, suspectul „a desprins vasul de toaletă de pe perete” şi a scăpat printr-o „gaură de dimensiunea unei coli A4”, a explicat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, confirmând informaţiile apărute în presă.

După ce a ajuns pe un coridor de la subsol, el a ieşit probabil printr-o fereastră pentru a ajunge în stradă, înşelând vigilenţa ofiţerilor de serviciu de la uşa principală a secţiei de poliţie, potrivit aceleiaşi surse. Bărbatul, cunoscut deja justiţiei belgiene pentru numeroase infracţiuni şi condamnat de mai multe ori, fusese arestat pentru nerespectarea condiţiilor de eliberare.

AFP

(www.agerpres.ro)

Foto: www.impact.ro

Post-ul Evadare ingenioasă apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole