Esecul Politicii Agricole Comune. Buget de 270 de miliarde de euro, blocat in negocierile privind agricultura „verde” (Politico)

Patru zile de negocieri anuntate a fi primul pas spre finalizarea noii Politici Agricole Comune s-au terminat cu o confruntare foarte aprinsa intre guvernele UE si membrii Parlamentului European. Miza disputei: cat din bugetul de 270 de miliarde de euro trebuie alocat pentru agricultura „mai verde”. Esecul negocierilor de la sfarsitul lunii mai face necesara o noua runda de discutii, la finele lunii iunie.
Politica Agricola Comuna (PAC) ocupa cea mai mare „felie” din bugetul UE, iar activistii de mediu il preseaza pe vicepresedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, sa dea asigurari ca alocarile de bani se vor face in acord cu paradigma trecerii de la agricultura industriala clasica la metode mai prietenoase cu mediul.
Aceasta trecere spre agricultura „mai verde” pare un proiect care se indeparteaza, dupa esecul negocierilor de la sfarsitul lunii mai, care au fost amanate pentru luna iunie. Discutiile au scos in evidenta prapastia dintre viziunile guvernelor, ale oficialilor UE si ale europarlamentarilor despre cum sa faca o agricultura mai prietenoasa cu mediul si i-au lasat in intuneric pe cei 10 milioane de fermieri din UE, care asteapta sa vada ce-i asteapta in urmatorii cinci ani de Politica Agricola Comuna, care oricum a fost amanata cu doi ani.
„Unele state membre au vointa zero, dar absolut zero, de a schimba ceva. Vor o reforma care nu schimba nimic”, a declarat europarlamentarul Herbert Dorfmann (PPE).

Blocaj in negocieri

Pe masura ce discutiile se apropiau de punctul final, cu o zi inainte joi de data la care trebuia anuntat un acord, europarlamentarii ramaneau perplecsi la propunerea statelor UE care se indepartau si mai mult de tintele de mediu discutate cu o zi inainte si care era la distanta de ani-lumina de ceea ce dorea Parlamentul European.
Propunerea le-ar fi oferit tarilor o portita de a cheltui doar 18% din subventii pe programele de agricultura „verde”, elementul central al noii Politici Agricole Comune, destinat sa incurajeze agricultura sustenabila. Statele membre au argumentat ca portita este necesara in caz ca fermierii nu incep sa faca agricultura „verde”, dar Parlamentul a respins argumentul si insista pentru un prag de 30%.
Europarlamentarii au respins sec propunerea statelor, asa cum a fost prezentata de Consiliul UE. Ei au privit oferta ca pe o incercare de anihilare a Parlamentului, o institutie care este adesea considerata partenerul mai slab in negocierile europene.
Ministrii Agriculturii au reactionat furios in cadrul unei mese rotunde care a avut loc la ora 2 dimineata. Spilios Livanos, ministrul grec al Agriculturii, a acuzat Parlamentul European ca santajeaza guverne alese democratic prin refuzarea propunerii lor.
„Sincer, nu inteleg reactia Parlamentului European la acest dialog si consider ca este total lipsita de respect fata de noi”, a declarat Livanos, in aplauzele asistentei.

In intuneric

La scurt timp dupa aceasta, Consiliul UE a inchis transmisia video, desi jurnalistii fusesera anuntati ca este o sesiune publica, iar ministrii si-au continuat discutiile „intr-o atmosfera foarte proasta”, potrivit unui diplomat UE.
in cele din urma, statele membre nu i-au dat Portugaliei, care detine presedintia rotativa a Consiliului UE, un nou mandat de negociere cu Parlamentul, torpiland discutiile finale de a doua zi.
Decizia de a amana negocierile cu inca o luna reprezinta o lovitura pentru Portugalia, al carei minstru al Agriculturii, Maria do Céu Antunes, declarase ca sfarsitul lunii mai este cel mai tarziu moment cand se poate adopta noua Politica Agricola Comuna.
La o conferinta de presa care a urmat, ea a pus lucrurile intr-o lumina pozitiva: „Am spus ca ne-ar fi placut sa incheiem acest proces in luna mai, dar asta nu inseamna ca renuntam”.
Ea a mai spus ca Portugalia inca doreste sa adopte noua Politica Agricola Comuna pana la finalul presedintiei portugheze a Consiliului UE si a insistat ca „exista o multime de puncte asupra carora cadem de acord”.
Dar realitatea este ca partile implicate s-au indepartat, in loc sa se apropie, in timpul saptamanii de negocieri.
Discutiile s-au intrerupt in faza in care Parlamentul European insista ca Consiliul sa fie „mai verde” intr-o multime de alte chestiuni. Acestea includ o legatura mai stransa intre Politica Agricola Comuna si planurile mai largi ale UE continute in pactul Green Deal, conditii privind managementul terenurilor agricole pentru ca fermierii sa poata primi subventii, cati bani trebuie pusi deoparte pentru investitii „verzi” pe termen lung si, de asemenea, ce fel de plati trebuie catalogate ca fiind „prietenoase cu mediul”.

Vina, aruncata in toate partile

Diplomati din doua tari UE considera ca Portugalia a comis o grava eroare prezentand aceasta propunere provocatoare Parlamentului, atata vreme cat nu exista niciun indiciu ca pot pune bazele unui compromis rezonabil.
„Azi-noapte in Consiliu a devenit clar ca este imposibil sa se vina cu o noua propunere, care sa permita un acord astazi. A fost un haos total”, a comentat unul dintre diplomati. Ei au descris saptamana de negocieri drept „foarte neprofesionala din toate partile”.
Dar in ultima zi a negocierilor de la sfarsitul lunii mai Franta era foarte dornica sa proiecteze o imagine de unitate intre tari, accentuand ca Portugalia are in continuare tot sprijinul Consiliului.
Ministrul francez al Agriculturii a indreptat armele catre europarlamentari si le-a declarat jurnalistilor ca toate ministerele au avut o pozitie comuna impotriva propunerilor Parlamentului European, pe care le considera inaplicabile, si ca Parlamentul nu se arata dispus sa asculte.
Pe de alta parte, europarlamentari de la toate grupurile politice au criticat la unison atitudinea Consiliului. Norbert Lins (PPE) le-a declarat jurnalistilor: „Astept de la Consiliu sa ne respecte ca legislatori”. El a fost completat de Benoit Biteau (Verzi): „Consiliul nu a inteles ca Parlamentul este co-legislator, ca nu poate Consiliul sa-si impuna propria viziune asupra Politicii Agricole Comune, a agriculturii europene”.
Comisarul european pentru Agricultura, Janusz Wojciechowski, a aparat rolul pe care l-au avut in negocieri el si vicepresedintele CE, Frans Timmermans, care au fost aspru criticati de puternicii ministri ai Agriculturii din Germania si Spania pentru ca sustin viziunea Parlamentului pentru o abordare „mai verde”.
„Rolul Comisiei este de facilitator si mediator, dar nu cred ca poate fi un rol complet neutru”, a spus Janusz Wojciechowski.
Disputa aceasta netransata ii incurajeaza pe europarlamentari sa caute sprijin in tarile de origine pentru o Politica Agricola Comuna „mai verde” pana la urmatoarea runda de negocieri, care va avea loc la Luxemburg, pe 28-29 iunie.

Sursa: InfoBraila.ro – vezi articolul

Alte articole