Epilog trist după rușinea cu Laci: (Ne)știința Craiovei lui Ouzounidis în cazanul iluziilor cu Anderlecht!

Pentru câteva clipe, în Bănie, zaibărul a gâlgâit plăcut spre pahare, când juveții au aflat că, dacă vor trece de „anonimii” de la Laci, vor fi capi de serie în disputa cu Anderlecht, falnica de odinioară campioană a Belgiei, care-i plimba prin istorie pe Scifo și pe Vandenbergh. Numai că, așa cum vinul s-a preschimbat, rapid, în oțet, pe arena albaneză, pustiită de spectatori dar înfometată de hrană proaspătă și la îndemână, echipa eternului ghinionist Ouzounidis s-a transformat brusc într-o ciorbă de capete de pește, moarte.

Dacă în sezonul trecut vicecampioana României a părăsit competiția după o prestație lamentabilă, în fața lui Lokomotive Tbilisi, acum juveții promit să se dovedească la fel de ineficienți și de tardivi în meciul cu ei înșiși. Cu excepția lui Cicâldău și – în repriza secundă – a lui Gustavo, Craiova nu s-a învinovățit deloc pentru umilința trăită anul trecut și a rămas înțelegătoare cu propria sa minte colectivă. Golul lui Zarubica părea previzibil încă din primele minute, când oltenii erau, încă, purtați pe „private jet-ul” magnatului Rotaru, pe plaja din Mykonos.

Drept dovadă că, uneori, matematicienii salubrității pot ucide lumea sau măcar visele, iată că petrecăreții ezitanți și luftangii lu’ dom’ Rotaru – plimbați în vacanță precum regii, deși pe tabla de joc rămân la condiția de pioni – au căzut pradă propriilor insolații și capacelor de șampanie, pe care alunecă și astăzi. Pentru că numai un insolat sau un insolent poate juca atât de încâlcit, în fața unei echipe care, până la istoricul meci cu CSU Craiova, obținuse doar două victorii în Europa, și acelea în fața unor trupe de duzină. Unele exact la fel de „magistrale” ca și „Eterna” din Bănie, pe care albanezii lui Laci au bătut-o, cum spuneam, matematic, printr-o eficiență de invidiat.

Ciorba din cap de pește mort marca „Le Chef Ouzounidis” de la fițe se sleiește

Supercampioana” României continuă, cu tandrețea domnului Goe, să se creadă cea mai tare din parcarea din care nu mai accelerează niciodată. Păi, cum spuneam, nu de alta i-a plimbat pe băieți „Mam’ mare” Rotaru cu charterul de plăcere în Grecia, alături de megalostarurile Mihăilă și Mitriță, ci pentru simplul motiv de… a nu mai rămâne repetenți și anul acesta.

Cum, „de ce, repetenți?”… Păi, simplu. În loc să tragă la șaibă în iarba verde, să-și onoreze salariile și mai ales pretențiile, elevii lui Ouzounidis n-au mai rupt gura târgului de la victoria cu FCSB, din luna mai. E drept, tehnicianul Craiovei se poate lăuda cu SuperCupa câștigată la punctul cu var în fața Astrei, o echipă retrogradată, numai că, din nefericire, ciorbița „a la grec” s-a sleit sub parfumul piperat al unor înfrângeri pe linie.

Unde nu e cap, vai de picioare. La Craiova rămân fițele, plonjoanele, previzibilul și eternul blocaj psihic. Prin dâmbovițeanul nostru campionat mai merge să ieși la mal, agățându-te de mămăliga aruncată în vrie de jocul rezultatelor, dar în Europa, chiar și în Conference League, cine te prinde te taxează, pentru că acolo nu se lucrează la mica ciupeală, ci cu harponul.

Europa în care marchează Lincoln (nu Abraham), interzisă „Cidului” Koljic

Am spus „Europa”! Am făcut o gafă „mai” impardonabilă decât greșeala lui Ouzounidis de a-l scoate, prematur, din teren pe Koljic, la meciul cu Laci, chiar dacă atacantul are mereu circumstanțe atenuante. Măcar era acolo, îl vedeau ăia și se speriau de el ca și când ar fi fost Cidul, eroul legendar din tragedia scrisă de Pierre Corneille, în care personajul – cheie îi speria pe mauri de pe șaua calului, deși era mort de-a binelea…

Europa, așadar… Păi, Europa este acel continent unde marchează până și Lincoln, nu Abraham, ci trupa băieților veseli din Gibraltar, care au fost la un pas să-i arate „rușinică” lui Șumudică. Numai CSU Craiova este incapabilă să înscrie, deoarece pentru băieții „a la grec” s-au inventat numai penalty-urile de departajare.

Și încă ceva. Săracu’ Elvi(s)r Koljic, căruia galeria îi tot dă binețe să-și revină din recuperare, precum îl așteaptă mămicile și tăticii noștri pe Presley să învie și să mai cânte o tură „Love me tender”, nu a fost și nu este singurul megalostar incompatibil cu meseria, pe care l-au crezut oltenii un fel de „The King”. Au mai fost cazuri de Mamuți și de alte Godzille aduse cu tam – tam, care s-au stins în flacăra anonimatului, iar asta a devenit o altă marotă, de data aceasta managerială…

Pentru Ouzounidis roata s-a întors, dar Rotaru(l) rămâne nedumerit

Nu e de mirare că fanii olteni îi cer demisia lui Ouzounidis. În Albania, echipa nu a fost victima unui blocaj de moment. Deja, discutăm despre o constantă în materie de bâjbâială și de joc prost, neaerisit, lipsit de tactică și chiar de șarm tehnic, capitol la care, până mai ieri, alb-albaștrii se lăudau că excelează. La Craiova pare să se înfiripe o durere a curățeniei, dar rana nu se poate cauteriza cu alegeri luate, din nou, „la plesneală” și cu văicăreli venite din vuvuzelele ultrașilor sau din portavocile oamenilor „de birou”.

CS Universitatea Craiova a devenit propria sa victimă. O victimă a relaxării, ca un copil care primește tot ce nu merită și care se crede buricul pământului, neînțelegând nimic din fiecare bușitură pe care i-o rezervă scoarța terestră. Pe Planeta Craiova a crescut o bălărie de orgoliu nefast, încât echipa lui Rotaru și-a imaginat, până de curând, că este un soi de Alfa & Omega, o entitate cu care oltenii trebuie să fie mândri că sunt contemporani.

Roata s-a întors, iar Rotaru se vede pus în fața unei ecuații pe care, cu greu, o poate rezolva. Nedumerirea rămâne religia sa de căpătâi. Dincolo de faptul că, deocamdată, parcursul european al echipei este (din nou) la un pas de a fi compromis iar fanii contestă tot ce mișcă, în oraș a mai înviat și Bau-Bau-ul lui Mititelu Jr. La CSU Craiova, concurența ține de raporturile cu propria condiție. Una, ca și jocul echipei, statică, previzibilă, plictisitoare și împănată cu circumstanțe atenuante…

Din cazanul iluziilor, în care alb-albaștrii sperau să se fiarbă-n foi de varză de Bruxelles cu galonata Anderlecht, răsare un alt demon: incapacitatea semidoctului și a mulțumitului de sine să-și depășească umila condiție și să învețe umilința bunului simț. Nu de talent duce lipsă echipa lui Ouzounidis, dar prea dă pe afară de „talente”, adică de fițele unei ciorbe reîncălzite, în care, într-o tradiție devenită istorică, bucătarul uită osul amar.


Articol preluat de pe FANATIK.RO.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole