Eminescu din zăpadă 

Bustul marelui poet național, Mihai Eminescu, a fost sculptat și anul acesta, la Galați. Opera de artă din zăpadă au fost realizată în Micro 21, printre blocuri, de un pensionar care locuiește în zonă. Petre Darie, pe numele lui, are 77 de ani și este pasionat de desen și sculptură.



Până să iasă la pensie, el a lucrat ca tehnician la o fabrică de mobilă  din Galați, însă pasiunea de a sculpta în zăpadă vine de peste 35 de ani.

”E un nepereche, un poet nepereche, cum deja nu am spus eu, am adoptat această replică. Şi un om deosebit , păcat că a trăit aşa puţin. Din păcate mulţi copii habar nu au cine a fost Eminescu. Mă gândesc că prin aceste sculpturi le ofer şi o lecţie de literatură. Zi de zi trebuie să-l retuşez, să vin să mai adaug, el scade, se încălzeşte şi îşi mai pierde din înfăţişare. Şi atunci vin să retuşez ca să fie în regulă. Acum văd că e puţin mai moale, e bine, se lucrează mult mai uşor”, spune Petre Darie .

În ultimii ani, el a realizat mai multe sculpturi din omăt, întruchipându-i pe Mihai Eminescu și Alexandru Ioan Cuza, dar a realizat și o replică din zăpadă a celebrei sculpturi a lui Constantin Brâncuși, ”Cumințenia pământului”.

Sursa: ExpressDeDunare.ro – vezi articolul

Alte articole

Loading...