Elevii de 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională din Olt au fost premiați, azi, de șeful Inspectoratului Școlar

Elevii din Olt care au obținut 10 la Bacalaureat și Evaluarea Națională au fost premiați, azi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), în cadrul unei festivități special organizate .

Elevii care au obţinut media 10 la Bacalaureat au fost recompensaţi cu premii în valoare de 3.000 de lei fiecare, iar cei care au luat nota maximă la Evaluarea naţională au primit 1.000 de lei.

Premiile au fost înmânate de șeful IȘJ Olt, inspectorul școlar general Victor Iacobescu.

„Ne aflăm într-un moment fericit pentru câţiva dintre copiii noştri: cinci elevi care au obţinut media zece la examenul de Evaluare Naţională şi doi care au obţinut media zece la examenul de bacalaureat. Personal, mi-aş fi dorit să fie mai mulţi elevi mai ales că pe lângă faptul că primesc o sumă de bani motivantă, acest lucru demonstrează şi că avem elevi care pun accentul pe învăţătură. Într-o perioadă în care învăţatul a devenit oarecum în plan secund din cauza pandemiei, elevii noştri ne demonstrează că unul dintre remediile împotriva pandemiei este şi acela al ambiţiei pentur a demonstra că au învăţat, pentru a-i face mândri de rezultatele lor atât pe părinţi, cât şi pe profesori”, a declarat inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu.

Absolvenţii de clasa a VIII-a premiaţi sunt Maria Cristina Boţogan (Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina), Francesca Alexandra Constantin (Colegiul Naţional „Ion Minulescu” Slatina), Alexandra Maria Mogoşanu (Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă” Slatina) şi Radu Constantin Rotea (Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu” Slatina).

Absolvenții care au obținut 10 la Bacalaureat sunt Anamaria Daniela Niculae (Liceul Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Scorniceşti) şi Rafaela Alexia Quirini (Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal).

Sursa: olt-alert.ro – vezi articolul

Alte articole