Editorial mânios Cornel Dinu. „Mister” dă de pământ cu Negoiță: „Neaveniților de la Rin, ce căutați la Dinamo?! Căpușelor! În loc de imobiliare, o s-aveți… retrogradare!”

La cât e neamul nostru atras de măscări, erau de așteptat înaintea jocului de la Iași aruncări de și mai mult venin între foștii colegi de vestiar de la Dinamo Florin Prunea și Mircea Rednic. Din fericire au fost rezervați în declarații, ceea ce și pe mine m-a tușat pozitiv.

Editorial mânios Cornel Dinu. „Mister” dă de pământ cu Negoiță: „Neaveniților de la Rin, ce căutați la Dinamo?! Căpușelor! În loc de imobiliare, o s-aveți… retrogradare!”

Numai că ambii, având destule muște pe căciulă încă de pe când practicau fotbalul, nu trebuiau să ajungă, așa cum au anunțat, la tribunal. Care, mai ales în mitocănia ce ne e dat să o suportăm, nu-i deloc doar un „La bulivar, birjar!”…

De aceea eram curios și eu să văd o încleștare pe viață și pe moarte a subordonaților de pe teren,în apărarea aparentului blazon al celor doi „nobili”… Când dorm!

Și n-a fost! Așa ne trebuie, nu numai nouă, purtători ai sămânței de scandal de când jucam. Ceilalți, din ce în ce mai mulți, mai vinovați decât noi, cu „ziarici” cu tot, contaminați parcă, iremediabil, cu… „Întărâtă-i, drace, că asta ne place!”. Și nu numai că le place, dramatic e că, mai mult, asta chiar le trebuie!

Editorial mânios Cornel Dinu. „Nu jucăm nimic, suntem antifotbal”. Ce să mai spui peste asta?

Din plecare „Dinamoul” a surprins ca distribuție. Evoluând fără vârf autentic, dar cu un deghizat în centrul ofensivei, readus cu tam-tam din Robinson Crusoe-ul fotbalului, Lazăr Valentin. N-a făcut nimic pe teren, intrând în categoria nefastă a purtătorilor de ghete ce bat vântul și n-aduc ploaie.

După meci, însă, a fost… sideral! Rostind cu seninătate de nici măcar prins în ofsaid că: „Nu jucăm nimic, suntem antifotbal”. Peste un asemenea diagnostic n-ar mai trebui spus nimic despre cum s-a comportat „Dinamoul” pe câmpul de… chin și jale….

„Câmp tactic”, că tot ne sunt tăvălite simțurile și ne-ar scrie soarta greu încercată prea des așa ceva, n-am constatat nici la „Dreptul” Rednic, nici la Uh(r)ăi(n) Bade Uhăi Mă Uhrin.

Al „Dinamoului” trainer, surprins și căzut total de ceva vreme deoarece, zice dânsul, tot ce se vorbește la și despre echipă, pac, a doua zi la „Răzbelul”. Desigur, mătăluță vii din Imperiul Roman de națiune germană! Haidade! Păi, ai nimerit, naivule! E adevărat că din Bratislava a fost un înalt prelat la Vatican, cardinalul Tomkov, care ne-a numit și el „Grădina Maicii Domnului”, precum Papa Vojtila pe care îl reprezenta ca ambasador pe tărâmul în care și plantele șușotesc prin brazde. Gata, acum știi unde te afli…

Editorial mânios Cornel Dinu. Pericolul de a evolua în continuare cu sabia retrogradării la beregată pare mai mare decât oricând în trecut

Ca film al disputei, „ham, ham-ul” din Capitală a început binișor. Dar atât. Doar atât. Au amenințat real poarta Moldovei numai după intrarea îndepărtatului de la sârbi Perovic, cu două lovituri de cap pașnice. Cam de periculozitatea amenințărilor nord-coreene, și acum de Imam. Atât de așteptatul Fabbrini, mai absent ca niciodată, rămâne de așteptat…

În ultimul sfert de oră al aparentului împăciuitor meci nul, străinii de Iași ai „Dreptului” Rednic au profitat de retragerea atât de obișnuită a doar hămăitorilor fără dinți să muște și s-au cam pus pe atac.

Fără să se audă clopotele Mitropoliei Moldovei, atât de necesare ca să mut un ochi pe câinii mei adevărați din preajmă, Merlin și Margot, Cristea s-a înșurubat prin fața obișnuitului gafeur Popescu, fără să-mi cunoască vrăjitorii, și a trimis o minge scofâlcită în colțul (prea) lung al porții lui Straton. Asta a fost cam tot sâmbătă seară. Pericolul de a evolua în continuare cu sabia retrogradării la beregată pare mai mare decât oricând în trecut.

Editorial mânios Cornel Dinu. Respirați pe lângă fotbal. Paraleli. Neintersectabili niciodată cu fenomenul în sensul lui sportiv

…Nu-mi dau pace, n-au cum, gândurile suferinde de a-i întreba pe toți veniții neaveniți de după 2013 de la Rin: Ce căutați la Dinamo, când n-ați trăit și n-aveți cum să simțiți spiritul de „haită” ce-și slujește stăpânul Fotbal din „Ștefan cel Mare” și atâtea alte stadioane din țară și din lume, cu adevărat până la moarte…

Știm ce v-a mânat în luptă (falsă). Parcul Dinamo, transformat în imobiliare, așa cum vi s-a primis la venire de către politichia de jaf ce a compromis și social-democrația de la noi, tenebre de îmbogățire fără limite și fără scrupule și prin nesocotirea, sfidarea chiar a legii, plus „chilipirul” de a vă ști lumea că… respirați! …Pe lângă fotbal. Paraleli. Neintersectabili niciodată cu fenomenul în sensul lui sportiv. Căpușe!

Mai sunt multe de spus, și peste ce s-a spus deja… Chiar dacă aveți senzația că ați adormit, tot prin înșelăciune, care v-a devenit o a doua, dacă nu prima natură, o mică parte a „câinilor” adevărați dintr-un loc al tribunei. Măcar dacă v-ați înroși puțin. Că rușine au uitat să vă „sufle” ursitoarele…

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole