Editorial Cornel Dinu. Prăbușirea Progresul Spartac – Dinamo Ex-Spartan. Burcă are nevoie de timp și fotbaliști. Altfel promovarea se va juca la retrogradare

Cred că nu numai pentru mine, care am jucat atâtea Progresul – Dinamo după 1966, ce am văzut în Progresul Spartac – Dinamo Ex-Spartan este numai reaprinderea disputei antice dintre soartă și destin. Pentru că soarta și destinul sunt același lucru și nu prea. Cu multe similitudini de conținut, dar și cu deosebiri de nuanță fină.

Editorial Cornel Dinu. Prăbușirea Progresul Spartac – Dinamo Ex-Spartan. Greu de privit. Burcă are nevoie de timp și fotbaliști. Altfel promovarea se va juca la retrogradare

Ar trebui să filosofez și la ce jelanie de fotbal al celor două decadențe, nici măcar umbre ale echipelor de altădată, am asistat. O voi face în final. Acum vreau să simplific istoria lor fotbalistică. Ca să înțelegeți de ce nu înțeleg „tradiția” mioritică de distruge (aproape) tot ce e bun.

Pe scurt, din trăirile românești care „motivează” o astfel de prăbușire a unor echipe neaoșe, apreciate și iubite în timp, explicațiile definitorii țin doar de „Cum îți așterni așa dormi” și „Soarta și-o mai face și omul cu mâna lui”.

Față de ce jucători de valoare au avut cele două echipe în timp, acum doar culorile tricourilor au reamintit frumusețea disputelor dintre ele, aproape uitată sau reținută de mult prea puțini.

Despre Dinamo se știe aproape tot trecutul. Doar de ce nu vine niciun investitor serios și bogat nici acum, când, în insolvență, se presupune că au fost scoși toți scheleții din dulapurile foștilor patroni și pseudo-patroni, nu se știe. Ce sau cine îi sperie? DDB-ul, Nicolae Badea, Dorin Șerdean, umbrele lui Ionuț Negoiță? Adică acționarii?

Poate va avea vreun milionar să spună tot adevărul odată și-odată, cert este că Dinamo a jucat primul meci în liga a doua din istoria sa. Soarta i-a adus adversar o altă tradiție. Progresul Spartac. O nou promovată și o nou… retrogradată, cum spunea patronul-manager-antrenor al „bleu-albaștrilor”, Andrei Erimia.

Editorial Cornel Dinu. Cel mai de succes Dinamo din cele trei care există acum! Doamne, unde ne-ai lăsat să ne prăbușim!

Progresul Spartac nu este Progresul București, a fost înființat în 2014. Dar se autodefinește pe pagina sa de facebook „Descendent direct al Progresului București, continuator de drept al tradiției bleu-albastre”, care „își propune să reînvie spiritul Progresului din Cotroceni”.

Trec repede peste istoria Progresului din Cotroceni, cine vrea să o cunoască, în amănunt, să citească poate cea mai amplă carte-monografie a unei echipe de fotbal din România, „Fotbal în Parcul cu Platani” a regretatului Valentin Căltuț și a prietenului meu Silviu Ghering, „progresiști” din garda veche…

Am fost și eu acolo, în Cotroceni. Între 1993 și 1995. Împreună cu viceguvernatorul BNR de atunci, Vlad Soare, un om de calitate superioară din toate punctele de vedere, a cărui prietenie mă onorează. El a creat Progresul modern, după 1991, a construit un stadion frumos în Cotroceni, a dus echipa între protagonistele primei divizii.

Vicecampioană în 1996, 1997 și 2002, finalistă de Cupă în 1997, 2003 și 2006, și sub numele de FC Național, Progresul a intrat în faliment și s-a desființat în 2009. Au apărut mai multe echipe Progresul, cea mai de succes fiind acest Progresul Spartac cu care s-a chinuit să câștige cel mai de succes Dinamo din cele trei care există acum. Doamne, unde ne-ai lăsat să ne prăbușim!

Editorial Cornel Dinu. „Cățeluși” prea mici, și fizic, pentru un război așa de mare

Dinamoul actual din Liga a II-a trebuie să fie conștient, ca și minunații săi suporteri care au luat cu stoicism și dăruire drumul greu al diviziei secunde, că numai în timp poate suna goarna revenirii.

În confruntarea cu Progresul Spartac, cumplit de greu de privit într-o comparație imposibilă cu calitatea prestațiilor de odinioară ale unor echipe Dinamo istorice, Dinamoul actual a intrat la munca de jos, a suferit și a câștigat suferind.

Cu majoritatea echipierilor crescuți în Centrul de Copii și Juniori, condus câțiva ani buni, și la propriu, și la figurat, de Gabi Răduță, antrenor licențiat în Germania, înlăturat de malaxorul banditesc spaniol, prezent azi la meciul de la Clinceni. Talentați, se vede, actualii „cățeluși”, dar prea mici, și fizic, pentru un război așa de mare.

Editorial Cornel Dinu. Dinamoul a câștigat suferind. A „murit” în repriza a doua, fizicul e deprimant. Ce piese fixe are, totuși, Ovidiu Burcă

Victorie chinuită, pregătire fizică precară, i-o fi „încărcat” Ovidiu Burcă prea mult din dorința de a „arde” etapele pregătirii nefăcute la timp? Echipa a căzut fizic în majoritate în a doua repriză, în care doar lipsa de experiență a progresiștilor, care au condus jocul, a „ținut” scorul stabilit de Bordușanu în minutul 27.

Culmea este că veteranii Buhăescu, Vali Lazăr, De Moura au dus mai bine meciul, e clar că sunt piese fixe în distribuția viitoare. Bordușanu și Amzăr pot deveni și ei piese fixe, Florescu a intrat bine, Neluț Roșu e util, dar atât, restul… sunt rest. Sau, mai bine spus, au fost rest cu Progresul Spartac.

Dinamoul a câștigat primele 3 puncte. Nu avea cum să joace senzațional. Dar trebuie ținut cont că nici adversarul, în ciuda unui joc frumos, cu trasee lucrate, se vede că joacă demult în această formulă, nu i-a pus probleme. Nu același meci îl va avea Dinamo cu Oțelul Galați, etapa viitoare, probabil, în „Groapa” din „Ștefan cel Mare”.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole