Editorial Cornel Dinu. Bezmeticale nu numai istorice la începutul Anului Nou 2023. SuperLiga Revelioanelor de pe „canalele” TV are numai… retrogradate!

Anul Nou 2023 măcar mai bun decât nefastul 2022, plin de nenorociri, jale și sânge, vă doresc din suflet. Lumini prea puține… nici nu-mi vin în minte acum… în comparație cu umbre prea multe…

Editorial Cornel Dinu. Bezmeticale nu numai istorice la începutul Anului Nou 2023. SuperLiga Revelioanelor de pe „canalele” TV are numai… retrogradate!

…Decăderea în formă continuată a poporului meu în sclavia „modernă” europeană, „administrată” de cozile de topor autohtona, de la Cotroceni la palatul Parlamentului, vezi numai batjocura Schengen

…Măcelul dus de psihopatul Putin în Ucraina… care ne duce, încet, încet la o conflagrație mondială între Civilizație și Rusia, ferească Creatorul de nimicirea nucleară reciprocă…

…Plecarea într-o lume cu siguranță mai bună a atâtor oameni de valoare, lista este lungă, de la Regina Elisabeta a II-a la Mihail Gorbaciov, de la mari artiști ca Olivia Newton John, James Caan, Ray Liota, Robbie Coltrane la uriașul nostru actor Mitică Popescu

… Apoi, pentru mine, păstrând proporțiile față de nenorocirile amintite mai sus, retrogradarea spre desființare a lui Dinamo. Și dispariția prietenilor mei dinamoviști Mircea Stoenescu „Basul” și Constantin Eftimescu „Bigică”… Și peste mine, pentru toți pământenii, plecarea inegalabilului Pele să facă echipă cu Maradona în cer…

Editorial Cornel Dinu. Români contra români sub dictatura și urgia „clasei muncitoare în strânsă alianță cu țărănimea muncitoare”, conduse de la Kremlin

Cred că generația mea, adunătoare de cam șapte decenii, este singura – poate chiar din lume! – care a trecut prin trei forme de ordine socială. Deși eram mici, n-au prea fost în familiile noastre momente în care să nu suferim cu rude acuzate aiurea, de la prizonieri de război la învinși fără vină ai „sistemului” intern. Cu consecințe ades de necrezut…

… Create de români contra români după 1946, sub dictatele de mereu supuși ai imperiilor din preajmă. Se instalase deja dictatura și urgia „clasei muncitoare în strânsă alianță cu țărănimea muncitoare”. Sub tutela și comanda Cominternului (Internaționala a III-a) cu ai săi, cei mai mulți, criminali. Pregătiți cu minuțiozitate pentru lipsa de scrupule în anii terorii roșii de la Răsărit.

A apărut mai apoi revenirea spre românism a lui Ion Gheorghe Maurer și chiar a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, de la sfârșitul anilor ’50. Când i-au convins pe ruși să-și retragă trupele „eliberatoare” și asupritoare, că oricum era înconjurați de numai „ai lor”. …Poate cu excepția Iugoslaviei Mare a marelui Iosip Broz Tito, comunistul rebel față de dictatul „citadelei” sovietice. Asta înseamnă Kremlin în rusă, „citadelă”.

Editorial Cornel Dinu. Nu sunt nostalgic, dar uitați-vă în jur… Chiar vă place?

Judecând acum, comparativ, au urmat cam două decenii de existență în echilibru și edificare națională complexă. Nu sunt nostalgic, așa simt mulți. Din ce în ce mai mulți.

După care, în patriotismul de necontestat, dar neatent, chiar indiferent cu ce-i în lume, al lui Nicolae Ceaușescu, s-a ajuns la lovitura de stat cu public din decembrie 1989. Adică cine ești tu… sau voi… ca să vă dați independenți, puternici, neatârnați financiar, fără să vă facem noi regulile?!

Cum să vă plătiți voi, băi românilor, sfidător, pe chinurile bietului popor, e adevărat, toate datoriile?! Unele, la fel de adevărat, făcute mai puțin inspirat… Cum să tindeți voi la nivelul economic al bogaților Europei, cum să faceți voi pace în Orient și chiar să-l influențați de la distanță?

Nu sunt nebun ca să susțin că dețin adevărul absolut. Este părerea mea despre ce a fost și nu va mai fi niciodată. Luați nuanțele afirmațiilor mele în raport cu simțirile și cunoștințele istorice ale fiecăruia în parte…

Sigur, a fost o renaștere națională cu exagerări uneori absurde. Îmi asum că voi fi înjurat de inculții, mulți, prea mulți, ai democrației noastre prea „originale”. Cu pământuri, case și mașini „strămoșești”, făcute pe „repede și fără scrupule înainte”, „îmbogățiții de revoluție”. Uitați-vă în jur, îi cunoașteți toți. Dar istoric așa se va consemna evoluția României, hăt peste ani și „vechili Păturică” ai neamului…

Editorial Cornel Dinu. „Un popor de oi naște un guvern de lupi”. Vi se pare cunoscută situația?

Aș vrea din tot sufletul să cred că au apărut… că apar semnele firave ale trezirii naționale, dar… Suntem încă slabi, dezbinați, fiecare exclusiv pentru sine, fiecare ne credem buricul pământului. Puțini mai suntem dispuși să luptăm pentru demnitatea națională. Ni se mai pun și răngi, nu bețe, în roatele ce ne-ar duce spre oazele scurte de lumină prin care am trecut.

Spune multe adevăruri despre cei ca noi, cel mai apropiat istoric de vremurile noastre trecute, americanul Edward R. Murrow. Mie mi se pare dur, chiar exagerat, dar te pune pe gânduri, având certe conotații de realitate: „Un popor de oi naște un guvern de lupi”. Cam așa ni s-a întâmplat după 1989…

Am mai spus, civilizația lumii se știe că a progresat când, indiferent de țări, acestea au progresat când au fost conduse de legi și reguli impuse de „despoți luminați”. Cam de aici a pornit și căderea noastră după 1983.

Am fost conduși de un despot, incontestabil patriot, dar când inevitabila piază-rea Leana a multelor noastre blesteme a stins lumina lui Ion Gheorghe Maurer, a rămas doar despotul.

Editorial Cornel Dinu. „Țară bogată, veselă, chiar hazlie, dar lipsită prea des de noroc”. Greșea Gigi Dinică?

Apoi nu s-au servit iluzii. Și acum vedem că ele doar ne-au amăgit trăirea. „Țară bogată, veselă, chiar hazlie, dar lipsită prea des de noroc”, spunea, uneori, spre zori, trăgând concluzie nopții, imensul Gheorghe Dinică. Gică al nostru, al prietenilor, a avut destule rostiri geniale….

…Inclusiv aceea, întorcându-ne de la oaza scriitorilor din ctitoria martirului Brâncoveanu de la Mogoșoaia, prin care a voit să mă atenționeze de pe banca din spate a mașinii, unde-și declanșa de obicei „somnul de frumusețe”: „Cornele, mergi mai încet, suntem o țară de bicicliști”. Premoniție împlinită în zilele ce le trăim acum.

Corect și de bun simț, la un Revelion făcut cu părinții, când mama, spre dimineață, trezindu-l din moțăială, l-a întrebat „Gigi, mai vrei ceva?”, a răspuns după obișnuita-i logică: „Plata!”.

Editorial Cornel Dinu. Cine îi poate uita pe Tudor Vornicu, Stela Popescu, Toma Caragiu, „Nea Mărin” Amza Pellea, Dem Rădulescu sau Coca Andronescu și Octavian Cotescu alias „Tanța și Costel”?

Amintind de Gigi Dinică, haideți să ne amintim și de atât de așteptatele Revelioane de la unicul post de televiziune din „celelalte” vremuri, înainte de 1989. Care mai avea și „varietățile”, și „Steaua fără nume”, și „Telecinemateca”, și „Teleenciclopedia”, și „Reflector”… Cât erau de așteptate după reportaje din fabrici și uzine, de pe ogoarele patriei sau de la plenarele partidului unic PCR…

Ce actori, regizori, scenariști, textieri, editori de imagine aveam! Chiar cu stele pe umăr, ca „meseriașul” Tudor Vornicu, care lăsa atâtea „șopârlițe” pe post, de la Mircea Crișan la Toma Caragiu, de „Nea Mărin” a’ lu’ Amza Pellea la versatilul cu față de copil nevinovat Dem Rădulescu. …Inventate, scrise de născuții pentru astfel de condei Conți Bărbulescu, Dan Mihăescu, Puiu Maximilian sau Guță Puișor Băieșu.

Îi mai țineți minte pe atât de actualii „Tanța și Costel”? Creați de amintitul Guță Puișor Băieșu și „ilustrați” magistral de alte acum doar „umbre” mari: Coca Andronescu și Octavian Cotescu…

Sau teatrul TV? „Preșul” aceluiași Guță Puișor Băieșu, cu inegalabila Stela Popescu în rol principal? Cu regizori imposibil de comparat cu „implantații” de azi… Titus Munteanu, Alexandru Bocăneț… Făcându-mă și pe mine să cred, prin comparația dureroasă a timpului și timpurilor, că dictaturile au reușit să încurajeze, să dezvolte cultura. Formă de necontestat a sănătății națiilor. Cu toate exagerările și cenzurile…

Editorial Cornel Dinu. Caricaturi de divuțe și divuți ne-au invadat casele în Revelioane de neprivit pe „canale” naționale. Groaznice!

Alături de „îngerii” mei patrupezi, Merlin și Margot, inspirată alegere de companie la „înlocuirea” lui 2022 cu 2023, am privit la Revelioanele de neprivit ale „canalelor” TV mai importante ce ne-au invadat casele. Verdictul meu blând: groaznice!

În afară de muzica populară, care mai umple găuri altfel de neastupat, restul programelor de Revelion a fost de un conținut și pigment degradant.

Niște caricaturi de divuțe (cu „d”, nu cu „chi”…) și divuți, zice-se celebre și celebri. Aleși pe sprânceană obligatoriu desenată, și la ele, și la ei, c-așa-i „trendul”, cu bărbi și frizuri chinuite, la ei, chipurile ca actorași și cântăcioși de „renume” în mahalale.

Să-mi ierte duritatea excepțiile, rare, Irina Loghin, Andra, Carmen Tănase sau Pavel Bartoș sunt patru dintre acestea, înecate în vulgaritate și nonumor. Din ce am văzut eu, poate mi-au mai scăpat și altele…

Editorial Cornel Dinu. De ce se difuzează incultura asta? „Asta se cere, asta vor românii”. Nu zău?! Care români?

Muzica, cu „acorduri” de anchete la vechea pușcărie Rahova, a fost chiar „pușcărie”… Sau nu, că asta înseamnă în jargonul actual „cool”, „marfă”… derivate moderne din învechitul „mișto”…

Tonalitățile fanariote au cotropit filonul mioritic, manelele au înghițit cântecele de petrecere și clasicele „lăutărești” românești. A fost greu de ascultat „corul” manelist al tuturor Revelioanelor de pe „canalele” deversoare, televizate la nivel „național”.

Năvălirea manelelor de dimineață până seara pe toate „canalele” TV au, poate, singura scuză că notele lor au fost puse pe portativ pentru prima dată de geniul Dimitrie Cantemir, când era chezașul „cumințeniei” tatălui său Constantin față de Înalta Poartă, la Constantinopolul transformat de otomani în Istanbul. Cât despre voci, urlete de caverne. Nepotolite sau estompate nici de orchestrele zdrăngănitoare din spate.

Divuțele par operate „plastic” și-n călcâie, divuții parcă-s strânși cu menghina de coa…ste. Dansurile „moderne” sunt „complexe”, un pas în față și unul în lateral. Cum făceam eu în copilărie când așteptam în gara din Târgoviște să văd primul trenul ce venea de la Pietroșița… Ooofff, Oleg Danovschi, ooofff, Cornel Patrichi, ooofff, Victor Vlase, bine că sunteți în paza Creatorului ca să nu vedeți „performanțele” la care a ajuns arta voastră…

Iar când te încumeți să întrebi „De ce se difuzează incultura asta?”, ți se răspunde dezarmant de tern și etern, năucitor și degradant pentru toată societatea „Asta se cere, asta vor românii, marele public”. Bine, hahalerelor mel-odioase și balast-artistice, nația trebuie ridicată spiritual, nu distrusă în cavernele pseudo-artei dejectate pe „canalele” TV.

Editorial Cornel Dinu. „Când fură toți, e România”. S-au schimbat doar „fanari(h)oții”. Suntem în plin proces de dezintegrare nu numai spirituală

Noroc că, spre finalul ororilor revelionistice, un chitarist rătăcit pe un „canal” evident național, a închis măscăreala teroristă a bunului-simț cântând un potpuriu de nemuritoare șlagăre italiene…

…La care divuțele și divuții, care n-ar trebui nici să rostească nume ca Margareta Pâslaru, Mihaela Mihai, Aura Urziceanu, Mirabela Dauer, Angela Similea, Corina Chiriac sau Dan Spătaru, Aurelian Andreescu, Cătălin Crișan, Marius Țeicu, Mihai Constantinescu, chiar și Ștefan Bănică juniorul (taică-su era chiar mai „dăruit” la cântare…), mimau cântatul, de unde să știe muzică adevărată, și țopăiau ca la șotron, tot pe lângă ritmul melodiilor.

Apropo de dansat… A ajuns mare vedetă… CNN un „călușar” banal, trecut și că(z)nit. Pe destul „mălai caș”, că e unic. La vârsta sa probabil… Halal națiune autodistrugătoare! „Succesuri” atroce numai la decădere…

„Când fură toți, e România”. S-au schimbat doar „fanari(h)oții”. Suntem în plin proces de dezintegrare nu numai spirituală. Dezastru național în formă continuată. Spuneți-mi un singur domeniu care merge bine în Republica Capitalistă România. Recunosc, în afară de jocurile de noroc, băncile străine și farmacii.

Țineți-o tot așa, „triști copii ai durerii”, cum obișnuia să spună Puișor Băieșu cu mare lehamite. Urmaș de spirit ales al inegalabilului etern Conu’ Iancu Caragiale, s-a stins la timp… cinic mai sună, Doamne… în septembrie 1992, departe de casă, în SUA, încercând să se salveze, la nici 60 de ani, ca să scape de atâta întuneric pe pământ românesc.

Editorial Cornel Dinu. Versurile lui Adrian Păunescu și (în)cântările lui Tudor Gheorghe căror români le plac?

Cu orchestră simfonică și versurile Poetului Adrian Păunescu și ale altor mari scriitori români, nu merită să apară decât omul și artistul de excepție Tudor Gheorghe. L-ați văzut pe la vreo șușă de Revelion? Că bijuterii autentic lăutărești știe, slavă Domnului, destule… Mulțumim, Doamne, că ni-l mai dai să ne umple sufletele de bucurie!

Și Ștefan Bănică juniorul e de… bun augur! Talentul uriaș al familiei se perpetuează. Nici nu știți, nici nu puteți să vă imaginați ce umor nebun și spontan, peste al lui taică-su chiar, avea unchiul lui Ștefănel Junior,  „bijutierul” rupător de inimi zburdalnice…

Așadar, suntem o națiune dotată, dar ne distrugem singuri mințile, glasurile, mâinile și picioarele care ar trebui să ne mângâie traiul. Închei cu… începutul: Anul Nou 2023 măcar mai bun decât nefastul 2022, plin de nenorociri, jale și sânge, vă doresc din suflet.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole