E fain la Cluj. Da’ nu-i ușor, așa-i?

De Sabin Gherman

Trafic, aglomerație, peri albi cu parcările. Pe de altă parte: cel mai mare centru universitar, autobuze electrice, singurul oraș cu mai mulți turiști decât locuitori. Între astea două extreme sunt, zilnic, în jur de o jumătate de milion de oameni și baiu’ pare a fi unul statistic: planurile de dezvoltare par să fi fost aprobate pe baza recensământului, care zice că nu-s mai mult de 325 000 de clujeni.

Ocoșenia-i mare, dar și frustrările: comparația cu Bucureștiul, aia care-i de partea Clujului, e răcoritoare: ei Otokar, noi Mercedes – asta-i ultima. Dar și ailaltă comparație, cum că suntem la fel de blocați în trafic ca orice bucureștean, e la fel de valabilă; asta se spune însă doar printre dinți. Și atunci ce-i de făcut?

Poate ar trebui să ne uităm un pic în urmă, la ideile foștilor candidați la primărie, și să completăm strategia oficială de dezvoltare. Puțini își mai amintesc de candidatul Ioan Rus (PSD – horribile dictu) – el zicea așa: cartierele trebuie să fie ele însele niște orașe, cu centru, instituții administrative și culturale, școli de elită și tot ce ține de un oraș modern; ideea era că nu toată lumea trebuie să treacă prin Piața Unirii ca să-și rezolve o problemă. Dacă aduci zilnic o sută de mii de oameni în centrul orașului, oricare ar fi el, l-ai omorât.

Cealaltă idee, de la Octavian Buzoianu; unii s-au amuzat când a vorbit despre Clujul cu un million de oameni – ei bine, mai avem un pic și acolo suntem: din comunele din jur, din Turda, Câmpia Turzii, plus comune din Sălaj, Mureș sau Alba vin în capitala Transilvaniei aproape o sută de mii de oameni. Mai pune studenții, mai pune cei care vin pe la doctori și… – asta-i una la mână. A doua: niciun oraș nu își face planurile pentru cinci-șase ani; sunt generațiile noi, care nu mai țin cu dinții de garsoniera primită de la fabrică și asta înseamnă migrație profesională și un oraș precum Clujul devine magnet – numărați într-o zi mașinile cu număr de Suceava sau de Botoșani sau Gorj și o să vedeți; oamenii ăștia au venit la muncă și produc plus-valoare, așa cum făceau unii dintre noi, la începuturi, prin Spania sau Italia. Și asta e bine.

Și atunci, unde cauți soluții? Le inventezi, mizând pe tradiția istorică a românului care-și repară Dacia cu sârmă, sulfa-n jigler și-i dă bătaie? Nu mai ține – lumea e interconectată și așa cum sunt valori comune, tot comune ne sunt și provocările și soluțiile.

Din punctul ăsta de vedere, mie îmi place – mutatis mutandis – Frankfurt, cel mai dinamic oraș nemțesc – e drept că la dinamică se opresc toate comparațiile vizavi de Cluj. A, da, ar mai fi ceva: la fel cum cereau unii să se mute capitala României la Cluj, și Frankfurtul a fost propunerea unora pentru noua capitală a Germaniei Federale, imediat după Al Doilea Război.

Ar fi fain dacă am învăța însă ceva de la oamenii ăia: oficial, au peste 700 000 de locuitori, dar ambuteiajele în oraș sunt rare; există o parte veche, perfect conservată, pe Malul Muzeelor – chiar așa se numește, acolo e și Universitatea Goethe (fondată de cetățeni, nu de vreun rege sau vreun guvern!), dar și o parte de plin secol 21: zgârie nori, centre comerciale, Bursa, instituții financiare nemțești și europene. Bine, mai există o deosebire – și aici vor sări dacopații asupră-mi: și la Frankfurt s-au descoperit ruine romane, și încă mai vechi decât ale noastre (de secolul 1, nu de secolul 2, ca la Cluj – sâc și ha ha ha), în epoca romanilor se numea Bonames; dar n-a sărit nimeni, n-au avut un Ceaușescu care să le napocească numele – nemții trăiesc în prezent și pentru viitor, nu-și fac din trecut ciomag sau flamură-nciudată, că au de lucru și vor să trăiască bine. Ce funcționează impecabil acolo? Administrația. Pur și simplu, funcționarii de acolo chiar sunt căutători de soluții, au lângă ei societate civilă, au universitari, au instrumente birocratice și mai beneficiază de un lucru uimitor pentru noi: producția de ștampile e zero.

Cei de la Frankfurt erau pregătiți de ani buni și pentru migrația profesională, dar și pentru bunăstarea neamțului care-și cumpără o a treia mașină; au știut să fluidizeze o birocrație din ce în ce mai pusă la încercare de aspirații, provocări, oportunități. Azi, orașul ăsta senzațional îți oferă și business și turism, și zgârie nori și Domul sau Primăria Romer.

Și acum, hai să vedem cum ar suna o strategie măcar pe două decenii, bine dezbătută și bătătorită (nu doar pe siteul primăriei sau pe vreo pagină de facebook) de specialiști, universitari, ong-uri, oameni de afaceri, parteneri din străinătate (că de “înfrățiri” nu duc lipsă orașele din țara asta…). Pur și simplu, provoci orașul să se (re)deseneze pentru douăzeci de ani de-acum înainte: cum va fi, cum vom trăi, câți vom fi, cum vom circula, unde ne vom duce la plimbare sau la concert sau la muncă – adică exact ceea ce fac mereu orașele din Occident; numai că pentru asta musai ai nevoie de toate ideile, că-ți plac sau ba, că ești în trafic sau la muzeu, că ești într-un partid sau altul…

The post E fain la Cluj. Da’ nu-i ușor, așa-i? appeared first on City News.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole