Dusan Uhrin vrea întăriri după cedarea lui Denis Ciobotariu la CFR Cluj: ”Avem nevoie de un fundaş dreapta şi de un fundaş central”

Antrenorul echipei Dinamo București, Dusan Uhrin, vrea întăriri după cedarea fundașului Denis Ciobotariu la CFR Cluj.

Dusan Uhrin vrea întăriri după cedarea lui Denis Ciobotariu la CFR Cluj: ”Nu sunt foarte fericit”

”Ştiu despre tratative, dar nu ştiu ce s-a întâmplat cu Ciobotariu. Nu sunt foarte fericit, pentru că avem nevoie de un fundaş dreapta şi de un fundaş central acum”, a declarat Dusan Uhrin după cedaea lui Denis Ciobotariu la CFR Cluj.

”Când am vorbit cu finanţatorul, i-am spus că dacă îl dă pe Ciobotariu, avem nevoie de altcineva. Ne-ar plăcea să îl luăm pe Butean, dar vom vedea ce se întâmplă”, a mai spus tehnicianul ceh într-o conferință de presă în cantonamentul din Spania.

”Pierdem perioada în care facem tactica”

”Această perioadă este foarte dificilă, pentru că am nevoie ca jucătorii să fie aici. Acum pregătesc ceva şi încet, încet pierdem perioada în care facem tactica. Dar sper ca jucătorii să vină şi să fie gata să joace”, a afirmat Uhrin în încheiere.

Denis Ciobotariu a jucat ultimul meci pentru ”câinii roșii” în amicalul cu Dynamo Dresda. FANATIK a aflat că fundașul central va pleca la CFR Cluj, iar în locul lui va veni Mihai Butean. Dinamo va primi 120.000 de euro pentru tânărul fotbalist.

Prunea nu a știut de transfer

Fundaşul a oferit prima reacţie pentru FANATIK după transfer spunând că speră să fie bine şi pentru cele două cluburi. Fanii lui Dinamo au reacționat imediat pe rețelele de socializare.

Președintele Florin Prunea nu a știut de transferul anunțat în exclusivitate de FANATIK al lui Denis Ciobotariu la CFR Cluj, la fel cum s-a întâmplat și în cazul lui Dan Nistor la Universitatea Craiova.

Ciobotariu, al patrulea jucător care pleacă de la Dinamo

Dinamo a pierdut primul meci amical din stagiul de pregătire din Spania. ”Câinii” au fost învinși cu 1-0 de Dynamo Dresda, formație aflată pe ultimul loc în 2.Bundesliga. Golul nemților a fost marcat din penalty de Patrick Ebert în minutul 23.

Denis Ciobotariu este al patrulea fotbalist care pleacă de la Dinamo în această iarnă după Brito, Linas Klimavicius și Dan Nistor. În actuala stagiune, fundaşul a bifat 18 meciuri la “câini” şi a marcat două goluri, unul dintre ele în derby-ul cu FCSB.

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole