Drumul pavat roman de la Germisara, curățat pentru prima dată după mai mulți ani

Membrii și voluntarii Asociației Terra Dacica Aeterna au curățat integral drumul antic roman de la Geoagiu (antica Germisara).

„Drumul în lungime de 165 metri era de ani buni năpădit de vegetație, practic în anumite porțiuni fiind ilizibil. După îndeplinirea acestui obiectiv, ne-am deplasat la castrul Germisara (situat lângă malul Mureșului, în apropiere de localitatea Cigmău) unde a avut loc o acțiune de defrișare parțială”, a informat Asociația Terra Dacica Aeterna.

Urmele drumului pavat care ducea la termele romane de la Germisara (Geoagiu-Băi) și care se mai păstrează și astăzi, vorbesc elocvent despre o viață socială și chiar mondenă foarte activă pe aceste locuri, în timpul ocupației romane, informează asociația culturală. Drumul roman în acest sector a fost unul secundar, dar a fost circulat intens în epoca romană de o serie de înalte oficialități din provincie.

„Drumul roman avea rol de legătură cu castrul de la Cigmău, fiind un drum pavat cu dale poligonale (via silica strata) iar în unele locuri arheologii au descoperit că adâncimea drumului are și 70 cm, lucru care justifică păstrarea intactă a aleilor până acum. Drumul era prevăzut cu rigole care colectau apele pluviale. În epoca romană, drumurile amenajate erau generic numite “via stratae”, deoarece erau construite din mai multe straturi. În prezent mai există doar această porțiune în lungime de 165 metri”, au informat reprezentanții Asociației Terra Dacica Aeterna

Castrul roman de la Cigmău, aflat în apropiere de Geoagiu, datează din secolul al doilea și avea rol de apărare a căilor de comunicații din zonă (drumurile și râul Mureș) importante și datorită minelor de aur din Munții Apuseni.

Foto: Terra Dacica Aeterna / Facebook

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole