Drum roman, păstrat în condiții foarte bune, descoperit de arheologi în centrul Clujului

Un drum datând din perioada romană și care s-a păstrat în condiții foarte bune a fost descoperit în centrul municipiului Cluj-Napoca. Descoperirea a fost făcută de arheologii Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei.

„Au fost găsite mai multe fragmente de drum roman, acoperite cu dale şi cu construcţie de pietre de râu, lipite uneori cu mortar, pe o adâncime de circa 80 cm. Orientarea drumului este nord-sud şi probabil este legat de trama stradală a oraşului roman Napoca”, a declarat, pentru Agerpres, arheologul Cristian Dima de la MNIT.

Potrivit arheologului, drumurile construite de romani au continuat să fie utilizate multă vreme după căderea Imperiului și multe dintre el sunt folosite și astăzi.

„Drumurile romane, cam ca în tot ceea ce a fost Imperiul roman, au fost reutilizate după căderea imperiului. Sunt exemple foarte multe în Italia, Via Appia, etc. Ele sunt refolosite. La noi, Evul Mediu începe undeva în secolul XIV, în Cluj, cu întemeierea cetăţii. Sigur, austriecii le-au refolosit în perioada lor, după aceea trama stradală şi cea de astăzi încă se păstrează, mai mult sau mai puţin, cum a fost în perioada romană. Sunt identificate mai multe drumuri, şi în aşezările civile romane, şi în aşezările militare, în special. La Alba sunt descoperite multe drumuri, chiar în zona castrului XIII Gemina, la Turda sunt descoperite iar câteva drumuri. Drumul imperial pe care l-am descoperit noi, cei de la Muzeul din Cluj, la săpăturile din 2021, pe traseul autostrăzii, drumul descoperit în zona castrului roman de la Sutor, etc.”, a explicat arheologul clujean.

Durabilitatea drumurilor realizate de romani se explică prin faptul că au fost refolosite şi întreţinute ulterior, dar şi prin tehnologia romană de construcție, foarte avansată pentru acea vreme.

„Aveau o tehnologie destul de înaintată pentru vremea respectivă. Făceau treaba destul de bine. Se făcea o structură destul de solidă, cu pietre mari la bază, apoi cu pietre mărunte şi apoi dale mari în partea superioară, prelucrate mai mult sau mai puţin. În Cluj s-au folosit dale de Feleac, unele dintre ele rotunjite. La o scară mai redusă, seamănă destul de bine cu ceea ce se păstrează azi la Pompei. Rezistenţa construcţiilor romane se datorează în bună măsură şi mortarului pe care l-au inventat atunci, dar şi refolosirii lor ulterioare, prin care cei care le-au refolosit au avut grijă să le păstreze”, a explicat Cristian DIna.

Conform cercetătorilor, romanii produceau un beton foarte rezistent prin amestecarea varului şi a rocii vulcanice. De asemenea, pentru structurile subacvatice se amesteca var cu cenuşa vulcanică pentru a forma mortar, iar acest mortar se amesteca cu tuf vulcanic şi se punea în forme de lemn, iar apa activa o reacţie chimică fierbinte. Moleculele de apă intrau în structura varului, iar acesta reacţiona cu cenuşa în aşa fel încât întreg materialul se cimenta.

The post Drum roman, păstrat în condiții foarte bune, descoperit de arheologi în centrul Clujului appeared first on Stiri de Cluj – Servus Cluj.

Sursa: CityNews.ro – vezi articolul

Alte articole