Dragoș Coman, deputat A.U.R. Călărași: Cea mai mare povară fiscală din Uniunea Europeană este pusă pe angajaţii din România

Deputatul AUR, Dragoş Coman, avertizează că pretinsa creştere a salariului minim pe economie, de la 1 iulie, se dovedeşte insignifiantă în buzunarele românilor, din cauza scumpirilor accelerate ale bunurilor şi serviciilor din ultimul an, ca urmare a măsurilor de austeritate girate de Guvernul Bolojan.

 

De la 1 iulie s-a majorat salariul minim, însă angajaţii vor primi efectiv în mână mai mult cu vreo sută şi ceva de lei! Adică, mai nimic faţă de ritmul în care au crescut preţurile în ultimul an! Explicaţia este una foarte simplă. Aproape jumătate din salariul brut al unui angajat, 41,5%, merge la bugetul de stat, prin impozit şi contribuţii sociale. Din puţinul care îi mai rămâne în buzunar, angajatul român plăteşti şi produse cu TVA de 21%, carburanţi cu accizele cele mai mari din UE şi impozite pentru apartamente vechi, precum pentru vile de lux.

Potrivit celor mai recente date Eurostat, România are cea mai mare rată de fiscalitate aplicată salariilor din Uniunea Europeană, cu cca. 12% mai mult decât media UE. Din cauza acestei taxări uriaşe a muncii, angajaţii români sunt cei mai expuşi la sărăcie din comunitatea europeană.
Aproape 16% dintre angajaţii români merg la serviciu, muncesc 8-10 ore pe zi şi nu reuşesc să acopere din salariu nevoile de bază. În aceste condiţii, de ce ne mai mirăm că românii sunt nemulţumiţi de direcţia în care merge România? Aceasta este şi explicaţia pentru care peste 5 milioane de români muncesc departe de ţara lor, deşi ar vrea să fie acasă! Jefuirea la care este supus angajatul din România este numai efectul incapacităţii statului român de a colecta impozitele din alte surse care-i stau la îndemână. Anual pierdem cca. 30% din TVA, miliarde din profiturile exportate şi alte miliarde din scheme de fraudă fiscală. Pentru incompetenţa autorităţilor statului, cineva trebuie să plătească şi acela este angajatul român.În această vară călduroasă, am văzut că se discută în spaţiul public doar despre cine să fie prim-ministru al României, însă nu se discută deloc despre adevăratele probleme ale românilor.
Următorul guvern are obligaţia să vină rapid cu un plan de relaxare a fiscalităţii pe muncă, altfel vom rămâne cu titlul de săracii Europei, a declarat deputatul AUR, Dragoş Coman.

Post-ul Dragoș Coman, deputat A.U.R. Călărași: Cea mai mare povară fiscală din Uniunea Europeană este pusă pe angajaţii din România apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole