Dr. Mircea DOGARU: Restartarea Trianonului și refederalizarea Europei

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Observând că Europa repetă astăzi, nejustificat, istoria anilor 1933-1939, considerăm necesar să repunem în discuție, cu referire la România, țară prin tradiție obiect al agresiunii, câteva dintre problemele care au frământat popoarele și au impus marilor personalități politice mondiale ale anilor 1918-1920, eforturi de definire și soluționare.

În primul rând, discutarea sub aspect juridic a raporturilor dintre „Alba-Iulia” și ”Trianon”, care tind să constituie o falsă problemă actuală. Bâlbâiala justiției noastre în ultimii ani, cu grave repercusiuni asupra eficacității și securității instrumentelor Legii, ne-au ridicat justificative semne de întrebare în privința capacității juriștilor noștri (ale căror proteste față de lamentabilul spectacol încă nu s-au făcut auzite) de a aborda cu răspundere o astfel de problematică.

De aceea, ne-am încumetat, de pe poziția istoricului, să ne lărgim puțin sfera de investigație, în domeniul dreptului internațional, cu speranța că vom reuși să deturnăm atenția juriștilor, chiar și a celor „de boutique”, spre probleme de interes general, care, nerezolvate, pot avea consecințe ireparabile și că vom pune, în același timp, la dispoziția celor ce azi reprezintă cupola de decizie a lumii, câteva repere utile pentru soluționarea, să zicem, a unor crize reale sau potențiale, repere ce au ghidat cândva efortul de analiză, decizie și acțiune al predecesorilor lor.

Mesajul în 14 puncte dat la „facerea” noii lumi, contemporane, de președintele de atunci al S.U.A., Woodrow Wilson (1913-1921), a însemnat, îndeosebi pentru popoarele încătușate de monarhia bicefală, actul de solidarizare a Lumii libere cu propria luptă pentru libertate. Sperjurul a prins glas și atunci, prin mesajul lui Carol de Habsburg „Către popoarele mele credincioase” (3/16octombrie 1918) dar nu a putut impresiona pe nimeni deoarece omenirea întreagă era în cunoștința de cauză.

Iată care a fost Declarația de răspuns, comună, a Comitetelor Naționale român, cehoslovac, iguoslav și polonez, atât de actuală prin semnificația acordată intenției ascunse în sptele conceptului de „federalizare”:

„Guvernul Austro-Ungar, pentru a salva imperiul Habsburgilor în ajunul derutei sale militare și al descompunerii sale politice, lansează, concomitent cu cererea sa de pace adresată președintelui Wilson, ideea unei federalizări a monarhiei dualiste. Și de această dată, ca întotdeauna, guvernul Austro-Ungariei urmează tradiția sa binecunoscută, de a căuta, prin formule seducătoare să evite marile adevăruri ale gândirii politice.

Reprezentanții oficiali ai Monarhiei de Habsburg, susținuți numai de către maghiari și germanii austrieci, cele două popoare exploatatoare ale unor națiuni care constituie marea majoritate a imperiului, cred că au găsit în ideea federalizării un nou mijloc de a le continua sistemul lor imoral și anacronic de guvernare, îndepărtând consecințele logice de libertate și justiție accentuate de președintele Statelor Unite.

Comitatele reunite ale Naționalităților oprimate din Austro-Ungaria, având în vedere că este vorba de existența lor națională, denunță opiniei publice mondiale acest act de ipocrizie diplomatică.

Bazându-se pe principiul naționalităților și al organizării democratice, singurele temeiuri ale vieții de stat admise de către puterile aliate, aceste popoare au afirmat într-o manieră categorică, prin cuvinte și arme, programele lor politice: constituirea de state naționale independente pe teritoriul actual al Austro-Ungariei. Aceste națiuni, ferm convinse că pacea nu se poate face și nu poate dura pe continent decât prin liniștirea conștiinței popoarelor, contestă prin urmare guvernelor de la Viena și Budapesta, legimitatea politică și morală de a vorbi în numele lor….”.

Noua Europa nu se putea manifesta decât democratic. Soluția pentru care s-a optat a constat în vegherea respectării noilor principii ale dreptului internațional, vizând manifestarea liberă a voinței popoarelor eliberate.

Astfel încât, marile puteri, abținându-se atunci de la orice intervenție în casa altuia, popoarele au decis cu rapiditate:

adunarea reprezentativă convocată de Turcinsky Sv. Martin, la 29 octombrie 1918, de Consiliul Național Slovac a votat în unanimitate independența și unirea Slovaciei cu Cehia; la 14 noiembrie, la Praga, Adunarea Națională consfințea ca act de voință al slovacilor și cehilor nașterea Republicii Cehoslovace cu Thomas Garrigue Masaryk în funcție de președinte;

la 17 octombrie 1918, reprezentanții tuturor slavilor de sud-vest (sârbi, croați, sloveni și bosnieci) alegeau la Zagreb – Consiliul Național Iugoslav care a numit guvernul provizoriu, a proclamat Statul național independent și suveran al sârbilor, croaților și slovenilor (29 octombrie);

la 24 noiembrie Vecea (Adunarea populară) a votat unirea noului stat cu Serbia, urmată fiind de skupstinile populare din Voivodina (25 noiembrie) și Muntenegru (26 noiembrie), Unirea devenind fapt împlinit la 1 decembrie;

la 30 octombrie 1918, în Austria, asumându-și întreaga putere și responsabilitate, Adunarea Națională Provizorie a delegat Consiliul de Stat și a format noul guvern, încredințând mandatul lui Karl Renne;

la 12 noiembrie 1918 s-a proclamat Republica Ungară, Consiliul Național Ungar alegându-l în funcția de președinte pe Karolyi Mihaly.

În acest context, uzând de dreptul la autodeterminare recunoscut popoarelor și urmând drumul deschis de frații basarabeni care proclamaseră unirea cu Țara la 27 martie/9 aprilie 1918, poporul român din Bucovina, Transilvania, Banat și ”Partium” (Teritoriile românești dintre Carpații Occidentali și Tisa) și-a desfășurat și el, în conformitate cu normele și principiile de drept internațional recunoscute, acțiunea proprie pentru independența și unitatea statală…

Ceea ce se întâmplă acum în Europa, prin Uniunea Europeană, nu e decât o tentativă disperată de re-federalizare de tip austro-ungar, prima fază fiind fărâmițarea entităților statale formate la sfârșitul Primului Război Mondial. În cazul Iugoslaviei și Cehoslovaciei s-a reușit. Sunt „în lucru” Italia, Spania și România…

(Dr. Mircea Dogaru, „Între Alba-Iulia și Trianon – Ungaria tuturor cauzelor și războaiele de Succesiune”, Editura Mureș, 2019)

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Sursa: CunoasteLumea.ro – vezi articolul

Alte articole