Dr. Alexandru Calancea a prezentat în Convenția Română a Spitalelor teza sa privind constituirea de sisteme medicale județene care să asigure o coordonare atât medicală cât și investițională: Această pandemie ne-a arătat deficiențele majore. Le știam, dar probabil le acopeream sau nu le recunoșteam

Managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a declarat în cadrul Convenției Române a Spitalelor care s-a desfășurat la București că, din păcate, a constatat că nu există un sistem medical și a opinat că este necesară o coordonare atât medicală cât și investițională în domeniul spitalicesc la nivel județean.

„Trebuie să discutăm de sisteme medicale în fiecare județ și fiecare să participe cu idei și cu tot ceea ce are mai bun pentru a crea aceste sisteme”, a declarat dr. Calancea.

El a spus că este foarte greu în prezent și că a întâmpinat foarte multe dificultăți în lipsa unui sistem.

„Pot să spun, după un an și jumătate de management, că nu avem un sistem medical. Nu vorbim că e performant sau nu. Nu avem deloc sistem medical. E trist ceea ce spunem, este foarte trist, dar haideți să facem front comun pentru a ne face un sistem performant”, a arătat managerul SJU Suceava.

El a subliniat că nu are în vedere doar o coordonare medicală județeană, ci și una investițională.

„Vorbesc și de coordonarea investițiilor pentru că fiecare spital investește după cum crede primarul din zona respectivă sau după cum consideră dumnealui că este în regulă”, a arătat dr. Calancea.

El a crede că este mult de lucru, dar că pot fi adaptate anumite sisteme din țări europene nevoilor autohtone.

„Consider că avem mult de lucru, dar să ne adunăm cu toții la linia de start, să colaborăm cu mediul privat, să învățăm de la sisteme europene de sănătate. Să nu le copiem, dar să le studiem, să le analizăm și să le adaptăm nevoilor noastre. Ne-am învățat doar să copiem. Ne-am învățat doar să stăm cu mâna întinsă la UE”, a spus Calancea.

El speră că deficiențele majore din sistem vor putea fi soluționate printr-o acțiune comun.

„Eu cred că ne vom trezi în al 12-lea ceas. Această pandemie ne-a arătat deficiențele majore. Le știam, dar probabil le acopeream sau nu le recunoșteam”, a spus dr. Calancea.

The post Dr. Alexandru Calancea a prezentat în Convenția Română a Spitalelor teza sa privind constituirea de sisteme medicale județene care să asigure o coordonare atât medicală cât și investițională: Această pandemie ne-a arătat deficiențele majore. Le știam, dar probabil le acopeream sau nu le recunoșteam appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole