
Potrivit administrației județene, contractele au fost semnate la sediul provizoriu al Consiliului Județean Maramureș și vizează dezvoltarea unor activități de producție care vor genera, în total, 66 de noi locuri de muncă.
Unul dintre contracte a fost încheiat cu societatea SIOSI HITECH HOLDINGS SRL, care și-a asumat o investiție de peste 3,74 milioane de euro și crearea a 14 locuri de muncă. Cel de-al doilea contract a fost semnat cu RADEN PROIECT INSTAL SRL, companie care va investi peste 3,85 milioane de euro și va crea 52 de locuri de muncă.
Reprezentanții administrației județene au precizat că noile contracte se adaugă celor încheiate anterior, evidențiind interesul investitorilor pentru dezvoltarea de activități economice în cadrul Parcului de Specializare Inteligentă Baia Sprie.
Investițiile vizează domenii precum industria materialelor minerale nemetalice și fabricarea produselor din material plastic, sectoare considerate importante pentru diversificarea economiei locale și crearea de locuri de muncă stabile.
Parcul de Specializare Inteligentă Baia Sprie face parte din strategia Consiliului Județean Maramureș de atragere a investițiilor și de susținere a dezvoltării economice a județului prin crearea unei infrastructuri dedicate mediului de afaceri.
Două noi contracte de concesiune semnate pentru Parcul de Specializare Inteligentă Baia Sprie. Investiții de peste 7,6 milioane de euro și 66 de locuri de muncă
Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul











