Două noi cazuri de coronavirus la spitalul județean din Deva

Două cazuri noi de infecție cu coronavirus s-au înregistrat la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Sunt doi pacienți, unul internat la Secția de Boli Infecțioase și al doilea la Pneumologie. Personalul secției de Pneumologie va intra în autoizolare, în timp ce secția de Boli Infecțioase sunt luate măsurile de carantină ea fiind pregătită pentru astfel de cazuri.
Pacienții sunt pregătiți pentru a fi transportați la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, a informat medicul Daniela Roșca, managerul SJU Deva. Miercuri, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Deva a dispus intrarea în carantină a Secţiei de Oncologie după ce cadre medicale au fost depistate pozitiv la testul COVID-19. Atât pacienţii de la Oncologie (13 la număr – unul se află în fază terminală), cât şi personalul medical rămas să asigure funcționarea secţiei, sunt asimptomatici, iar în prezent sunt efectuate testările COVID-19.
Până la această oră, în județul Hunedoara, sunt înregistrate 1.750 persoane în izolare și 112 persoane se află în centrele de carantină. Autoritățile nu mai comunică numărul pacienților din județ infectați cu coronavirus și nici al celor vindecați.

Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole