Două femei s-au accidentat traseul turistic de la Suhardul Mic spre stațiunea Lacu Roșu

Intervenție în sistem integrat, ieri după-amiază, pentru salvarea și acordarea primului ajutor calificat în cazul a două victime care au suferit leziuni la membrele inferioare, pe traseul turistic de la Suhardul Mic spre stațiunea Lacu Roșu.

Două femei, de 28, respectiv 48 de ani, au necesitat îngrijiri medicale, prima fiind diagnosticată cu suspiciune fractură membru inferior, iar cea de-a doua prezenta fractură gleznă stângă. În mod evident, leziuni care au avut nevoie de stabilizare, transport și preluare de echipajele medicale, în vederea transferului la Spitalul Municipal din Gheorgheni. De la dispeceratul integrat ISU – SAJ Harghita, la echipajul de prim ajutor SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Gheorgheni, echipajul medical al Serviciului de Ambulanță Județean Harghita și, nu în ultimul rând, Salvamont Gheorgheni, cu toții și-au unit forțele, pentru salvarea celor două victime.






Sursa foto: Salvamont Gheorgheni

Sursa: Ziar Harghita.

Sursa: ZiarHarghita.ro – vezi articolul

Alte articole