Dor Mărunt: Primarul Ion Iacomi continuă lucrările de asfaltare în satul Ogoru

Primarul comunei Dor Mărunt, Ion Iacomi continuă modernizarea localității prin asfaltarea  DJ 313 ( Comuna Dor Mărunt, Sat Ogoru ) pe o lungime de 1,1 km. Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Călărași prin Drumuri Județene și este o continuare a asfaltării în județ realizată de către echipa lui Vasile Iliuță. Concomitent cu începerea lucrărilor la 9 iulie a început și asfaltarea DJ 304 ( Dâlga – Plevna ) pe o lungime de aproximativ 8 km.

Primarul Ion Iacomi  are în derulare și alte proiecte importante pentru comunitate cum ar fi lucrări de modernizare a străzilor din comuna Dor Mărunt precum și alte lucrări de modernizare, reabilitare și extindere a Grădiniței Bărzeni Sunt obiective de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării Regionale prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Lucrările sunt în grafic, iar primarul Iacomi verifică zilnic progresul acestora, calitatea lucrărilor. În derulare este și asfaltarea străzii Nicolae Bălcescu, cea mai lungă stradă din proiect (peste 2,6 km) după care se vor începe lucrările de pregătire a terasamentului pentru străzile din Dâlga.

Domnul #VasileDanielSuciu ministru al dezvoltării a asigurat  pe responsabilii din Primăria Dor-Mărunt de continuitatea finanțării proiectului de asfaltare și  așteaptă depunerea următoarelor proiecte de modernizare a străzilor. Încă o dovadă că la Dor Mărunt locuitorii se bucură de un gospodar aproape de oameni: Ion Iacomi. Dor Mărunt se mândrește cu reabilitarea Instituțiilor de învățământ din localitate, unde prin fonduri guvernamentale s-au realizat condiții moderne de învățământ, condiții care nu se pot compara cu ceea ce se oferea elevilor în localitate. Toate aceste eforturi sunt destinate modernizării localităților, asigurării de bune condiții pentru locuitori și nu numai. Avem multe proiecte aflate în diferite stadii și ne preocupă finalizarea lor. Numai așa putem să răsplătim încrederea cetățenilor care ne-au votat – a declarat Ion Iacomi.

Post-ul Dor Mărunt: Primarul Ion Iacomi continuă lucrările de asfaltare în satul Ogoru apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole