Dinu Dumitru Cotoi (Batoș): ”Oamenii dintr-o comunitate sunt cei mai importanți”

Adept al principiilor ”Proiectele bune trebuie continuate” și ”Promite doar ce poți să realizezi”, Dinu Dumitru Cotoi candidează pentru un nou mandat de primar al comunei Batoș, și de această dată din partea Partidului Social Democrat.

”M-am născut în Dedrad, în comuna Batoș, unde locuiesc alături de soție și copii. Am intrat în politică în 2004, când am fost ales consilier local în Consiliul Local Batoș, iar în 2008 am candidat la funcția de primar. Pot spune că PSD m-a ales pe mine, deoarece încă de la prima candidatură colegii din Partidul Social Democrat au avut încredere în mine. Am avut de-a lungul timpului o echipă unită alături de mine, care m-a susținut și împreună am realizat lucruri frumoase pentru locuitorii comunei Batoș. De fiecare dată am candidat și am fost ales fără să fac mari promisiuni oamenilor. Doar atât le-am spus: că voi face cât de mult se poate. Mai bine să realizăm fără a promite decât să promitem și să nu realizăm. Întotdeauna mi-am dorit să fac mai multe, dar e ca într-o gospodărie unde poți face anumite lucruri până la o limită. Investițiile depind de surse de finanțare, de susținere din anumite direcții, de felul cum știi gospodări o comună”, se prezintă Dinu Dumitru Cotoi.

Educația, principala prioritate

Om al faptelor, primarul comunei Batoș afirmă că, de-a lungul mandatelor sale, principala prioritate a fost susținerea Educației. ”Prima prioritate a echipei de la Primăria Batoș de-a lungul timpului au fost copiii, școlile și grădinițele. Învățământul. Toate grădinițele, școlile, căminele culturale și alte clădiri de interes public au fost retrocedate, astfel că am fost nevoiți să le cumpărăm de la proprietar, respectiv de la Biserica Evanghelică, și să le aducem într-o stare bună de folosință, acestea fiind foarte degradate. Astăzi mai avem o singură școală de reabilitat, în satul Batoș. Clădirea am cumpărat-o de curând, am întocmit studiul de fezabilitate pentru care sper ca în viitorul apropiat să obținem finanțare, astfel încât și la Batoș să avem o școală cum prevăd normele europene. Aceste achiziții au însemnat un efort financiar important, susținut doar din bugetul local. Pentru unele proiecte am primit finanțare europeană sau guvernamentală, iar pentru altele nu am primit. De exemplu, la Goreni am construit o școală și grădiniță nouă din bugetul local. Am reabilitat grădinițe și școli și în celelalte sate, la Dedrad am cumpărat clădirea și am reabilitat-o, fiind astăzi una dintre cele mai frumoase școli din zona Reghinului. La ora aceasta se lucrează la grădinița din Dedrad, la Uila, unde la fel, am reabilitat clădirea școlii. Din păcate, acolo mai funcționează doar grădinița”, a declarat Dinu Dumitru Cotoi.

Infrastructură modernizată

Modernizarea infrastructurii a fost o altă prioritate a mandatelor de primar ale lui Dinu Dumitru Cotoi.

”În mandatele mele de primar am reușit să asfaltăm drumul Batoș – Uila, în lungime de 7,5 kilometri. Am introdus apa potabilă în toate satele aparținătoare, dar aici mai avem de rezolvat ceva, mai trebuie să amplasăm un rezervor de apă în satul Dedrad. Am făcut trotuare în fiecare sat, iar de-a lungul anilor am pietruit fiecare stradă, fiecare uliță din aceste sate, iar în prezent se lucrează pentru asfaltarea acestor străzi. Totodată, avem un iluminat public modern, pe fiecare stâlp avem montate lămpi economice cu leduri”, a afirmat primarul comunei Batoș.

Sprijin pentru Cultură, Sănătate și Agricultură

Și Cultura și Sănătatea au avut numai de câștigat în ultimii ani cu Dinu Dumitru Cotoi la cârma Primăriei Batoș: ”Căminele culturale au fost cumpărate și reabilitate prin diferite finanțări: europene, guvernamentale sau locale. Au fost dotate cu mobilier, mese, scaune, tot ce e necesar pentru ca oamenii să poată beneficia de condiții bune și chiar foarte bune.”

”Ne-am preocupat și de sănătatea oamenilor, astfel că am pus la dispoziția medicilor de familie dispensare dotate corespunzător, inclusiv cu încălzire și toalete, astfel încât pacienții și personalul să aibă condiții decente pentru consultații. În comună avem farmacii și cabinet stomatologic ”, a completat Dinu Dumitru Cotoi.

Susținerea mediului de afaceri și, în special, a fermierilor din localitate a reprezentat un alt obiectiv bifat de Dinu Dumitru Cotoi.

”Văzând că agricultura este ocupația de bază a locuitorilor din Batoș, am susținut foarte mult și acest capitol. Dacă în 2008, în comuna Batoș erau 2.800 de oi, după ce le-am dat pășunea crescătorilor de animale, în prezent în Batoș sunt peste 9.000 de oi. I-am susținut, i-am promovat, iar bucuria mea este că sunt mulți tineri crescători de animale. Totodată, în acest an am dat în folosință o platformă de colectare a gunoiului de grajd, necesară și benefică, deoarece crescătorii de animale au nevoie de o asemenea infrastructură pentru a solicita subvenția pe cap de animal, altfel ar fi penalizați. În comuna Batoș se află și o stație de lansare a rachetelor antigrindină. Am făcut demersuri în acest sens ca una din stațiile din zonă să fie amplastă în Batoș”, a afirmat candidatul social-democrat.

Între 2016 și 2020, Dinu Dumitru Cotoi a reușit să mențină relații excelente de colaborare cu diverse instituții private sau de stat, materializate prin realizări utile pentru comunitate.

”În acest mandat am avut o colaborare foarte bună cu Apele Române, astfel că am reușit să decolmatăm și să îndiguim o mare parte din albia pârâului Luț, iar la inundațiile din primăvara acestui an s-a inundat puțin teren. La fel, am avut o bună colaborare cu Electrica, iar în două sate din Batoș a fost înlocuită întreaga rețea și o parte din stâlpii de electricitate de pe domeniul public. O bună colaborare, cu rezultate, am avut și cu E.ON, care a înlocuit deja rețeaua în trei sate aparținătoare și urmează al patrulea sat. Am avut o bună colaborare cu Consiliul Județean Mureș și în acest mandat s-a reușit modernizarea unui drum județean între Reghin și Batoș. Un drum județean atât de bun nu am avut niciodată”, a punctat Dinu Dumitru Cotoi, propunerea PSD pentru funcția de primar al comunei Batoș.

Efort pentru introducerea canalizării

Referindu-se la viitor, Dinu Dumitru Cotoi mărturisește că își dorește, la fel ca și cetățenii din comună, introducerea rețelei de canalizare. ”Avem un obiectiv pe care ni-l dorim foarte mult, și anume canalizarea. Noi, comuna Batoș, nu vom reuși niciodată din surse proprii să realizăm rețeaua de apă, canalizare și stație de epurare, însă făcând parte din ADI Aqua Invest și fiind incluși în Master-Planul județului Mureș, avem speranța că vom avea apă și canalizare la Batoș. Proiectul se va derula prin intermediul acestei asociații și, din păcate, în urma unei licitații s-a stat în instanță 3 ani, deoarece câștigătorii au fost contestați. La ora aceasta este un câștigător desemnat, sper că își va face treaba și va realiza proiectul. Având în vedere că avem 1.200 de gospodării racordate la rețeaua de apă se impune și existența unei rețele de canalizare”, a menționat primarul comunei Batoș.

”Dezvoltarea turismului și a agroturismului este un proiect de viitor pe care trebuie să îl luăm în seamă, deoarece comuna Batoș are un real potențial turistic. Agroturismul se face având la temelie o poveste, și povestea comunei Batoș există. Și nu este doar o poveste, ci realități prin care sper să reușim să îi facem pe vizitatori să vină să vadă frumusețile comunei noastre”, a declarat Dinu Dumitru Cotoi, primarul comunei Batoș

“Este important să fie realizări și lucrări în satele aparținătoare ale comunei, dar într-o comunitate cei mai importanți sunt oamenii. Oameni cărora trebuie să le fii mereu alături și să-i susții. La fel de important este să ai alături o echipă care să te susțină și să ai încredere în cei care te reprezintă la nivelul județului, să ai la cine merge la nevoie, să fie un om care te susține și îți reprezintă interesele. Dumitrița Gliga este un asemenea om, pe care îl susțin cu încredere la președinția Consiliului Județean, la alegerile din 27 septembrie”, a mai afirmat Dinu Dumitru Cotoi.

Investiții pentru Batoș în guvernarea PSD (2016-2019):

– ”Modernizarea, renovarea și dotarea căminului cultural din Uila, comuna Batoș” (valoarea investiției: 1,7 milioane de lei; sursa de finanțare PNDR);

– ”Modernizare, renovare și dotare dispensar uman, localitatea Batoș” (valoarea investiției: 2 milioane de lei; sursa de finanțare PNDL 2);

– ”Modernizare, renovare și dotare grădiniță în comuna Batoș” (valoarea investiției: 1,2 milioane de lei; sursa de finanțare PNDL 2);

– ”Reabilitarea și modernizarea sistemului de iluminat public stradal din comuna Batoș” (valoarea investiției: 0,4 milioane de lei; sursa de finanțare PNDL 2).

(Material comandat de: PSD Mureș / Cod unic de autentificare AEP: 21200019 / Executat de Zi de Zi Events SRL prin www.zi-de-zi.ro)

Post-ul Dinu Dumitru Cotoi (Batoș): ”Oamenii dintr-o comunitate sunt cei mai importanți” apare prima dată în Stiri din Mures, Stiri Targu mures – Liderul presei muresene.

Sursa: zi-de-zi.ro – vezi articolul

Alte articole