Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi obligați să asigure câte un loc de parcare pentru fiecare apartament construit, indiferent de suprafața acestuia

 

Viceprimarul municipiului Bistrița, Cristian Niculae, intenționează să propună Consiliului Local Bistrița două variante pentru a rezolva problemele privind locurile de parcare din oraș.

Avem în orașul nostru dezvoltatori imobiliari puternici ce îmbogățesc fondul locativ al Bistriței și aduc plus valoare economiei orașului. Există însă o problemă. În ultimii ani, numărul mașinilor din oraș a crescut foarte mult. Parcările rezidențiale din orașul nostru sunt aglomerate și mașinile ajung să fie parcate oriunde există puțin spațiu, pe trotuare, pe carosabil în locuri nepermise, pe aleile pietonale și din păcate chiar pe spații verzi. Trotuarele si aleile pietonale în multe situații nu mai pot fi folosite de pietoni”, arată viceprimarul Cristian Niculae.

În acest sens, viceprimarul susține că a găsit două soluții pentru a rezolva problema locurilor de parcare, soluții pe care le va propune Consiliului Local.

Vreau să iau măsuri concrete și ferme pentru soluționarea acestei probleme și să propun Consiliului Local urmatoarele acțiuni:

  • Transformarea a 14 puncte termice în parcări supraterane etajate, acolo unde este posibil;
  • Introducerea, în regim de urgență, în Regulamentul Urbanistic și în Planul Urbanistic General al Bistriței, aprobat acum 6 ani, a unei reglementări, ca fiecare unitate locativă nou construită să aibă cel puțin un loc de parcare prevăzut din faza de proiect. Adică: 1 apartament nou = cel puțin 1 loc de parcare”, a mai arătat Niculae.

 Potrivit viceprimarului, actuala reglementare în vigoare, adică un loc de parcare la 80 mp locuibil, este insuficientă, deorece se construiesc foarte multe apartamente în orașul nostru cu o suprafața totală de 50, 60 sau 70 mp și aproape toți beneficiarii acestor locuințe au cel puțin un autoturism personal.

Sursa: Ziardebistrita.ro – vezi articolul

Alte articole