Deschiderea anului școlar 2021-2022 la CNM „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc: Prima defilare în uniforma militară pentru 120 de boboci

Deschiderea anului școlar la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc este o festivitate emoționantă, atât pentru cei 120 de boboci, cât și pentru părinții acestora. Prima defilare în uniforma militară rămâne un moment cu o însemnătate aparte în memoria adolescenților.

Pentru elevii de clasa a IX-a, procesul de selecție pentru examenul de admitere a fost foarte solicitant, iar astăzi au făcut primii pași în cadență. Colegii mai mari continuă aventura cunoaşterii în cadrul colegiului, iar astăzi au retrăit bucuria revederii.

Viața de elev de liceu militar nu este foarte ușoară, pentru că nu oricine poate face față exigențelor impuse într-o astfel de instituție. Felicit bobocii din clasele a IX-a pentru alegerea făcută și pentru performanța de a deveni elevi ai colegiului. Știu că începutul de drum este greu, dar cu determinare, ambiție și responsabilitate, dificultățile inerente unei schimbări radicale de mediu pot fi depășite. Pentru aceasta puteți conta pe sprijinul nostru necondiționat – profesori, instructori militari, conducerea colegiului.” le-a transmis comandantul instituției, colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici, elevilor de clasa a IX-a.

Un moment deosebit în cadrul festivității a fost reprezentat de pensionarea doamnei profesor Cătălina Gulii. Șeful Statului Major al Apărării dorind a răsplăti meritele, în semn de apreciere a profesionalismului manifestat în îndeplinirea sarcinilor încredințate și a rezultatelor obținute în activitățile desfășurate, i-a conferit doamnei profesor Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării. Emblema a fost înmânată de domnul colonel Florin Vasiliu, reprezentantul Statului Major al Apărării. De asemenea, comandantul colegiului, colonel dr. Romeo-Aurelian Popovici i-a oferit doamnei profesor o plachetă și fanionul instituției.

Printre momentele importante din cadrul ceremoniei amintim: mesajul Șefului Statului Major al Apărării, cuvântul reprezentantei claselor a XII-a, eleva plutonier adjutant Daria Balahura, cuvântul reprezentantului claselor a IX-a, David-Ionuț Botezat, candidatul care a  obținut cea mai mare medie la examenul de admitere – 9,97. Totodată, absolventului Cătălin Mariș i-a fost conferit trofeul de onoare al colegiului, de către domnul general de brigadă dr. Liviu-Marian Mazilu, reprezentantul șefului Statului Major al Forțelor Terestre, în semn de recunoaștere și apreciere a rezultatelor obținute pe parcursul celor patru ani de studiu.

Cei 480 de elevi militari pășesc optimiști în noul an școlar pentru că au ales să se pregătească într-o instituţie prestigioasă de învăţământ militar. În acest demers vor fi sprijiniți de profesori și instructori militari, având ca reper rezultatele deosebite obținute de-a lungul timpului.

Georgiana Lupu

The post Deschiderea anului școlar 2021-2022 la CNM „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc: Prima defilare în uniforma militară pentru 120 de boboci appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole