Deputatul PNL Ioan Bălan se pronunță pentru reducerea impozitării salariilor: Atâta vreme cât salariații plătesc din venitul lor brut 41,5% de ce ne mai punem întrebări că în România există muncă la negru, muncă la gri sau șomaj

Deputatul PNL de Suceava Ioan Bălan s-a pronunțat, într-o declarație politică în Parlament, pentru scăderea taxării veniturilor din salarii, dar și o colectare mai bună a taxelor și impozitelor.

Ioan Bălan a amintit că în urmă cu șase ani, Parlamentul României a reușit să actualizeze cea mai mare parte a prevederilor fiscale, acestea fiind cuprinse într-un nou cod fiscal.

„Măsurile liberale cuprinse în această lege au ajutat România să înregistreze o creștere economică importantă chiar din anul următor, 2016, și a determinat o dezvoltare importantă a antreprenorilor români. Chiar dacă cele mai multe dintre măsuri și principii au fost avansate de parlamentarii PNL, trebuie spus că această lege a fost generată printr-un consens productiv între toate partidele politice parlamentare de la acea dată. Așadar, putem să apreciem că atunci când există voință politică din toate partidele politice, România și românii au de câștigat”, a declarat parlamentarul liberal sucevean.

Potrivit acestuia, chiar dacă actualul cadru fiscal definit prin Legea nr.227/2015 este unul relativ bun, s-au identificat în ultimii 5 ani mai multe aspecte care ar putea să fie ameliorate.

„Când spun acest lucru mă gândesc înainte de toate la povara fiscală mult prea mare aplicată veniturilor din salarii. Atâta vreme cât salariații plătesc din venitul lor brut nu mai puțin de 41,5%, la care se adaugă și contribuția asigurătorie pentru muncă plătită de angajatori, oare de ce ne mai punem întrebări că în România există muncă la negru, muncă la gri sau șomaj? Poate că unii vor spune că și în alte state din Uniunea Europeană munca este taxată aproape la fel, însă una este să impozitezi un salariu de 450 de euro în România și alta este să impozitezi un salariu de 3.000 de euro în Vestul continentului. Cum să compari angajatul român care rămâne cu 250 de euro în mână la sfârșit de lună cu angajatul vest-european căruia îi rămân peste 1.500 de euro, prețurile de consum fiind comparabile”, a spus Ioan Bălan.

El a apreciat că un alt aspect care ține de cadrul fiscal național este cel privitor la evaziunea fiscală foarte mare în domeniul TVA, problemă care trenează de ani de zile și la care pare că nu se găsesc soluții.

„După aprecierile Comisiei Europene, bugetul de stat pierde anual peste 30% din această resursă, adică peste 30 miliarde de lei din TVA, fie pentru că legea permite evitarea sa, fie pentru că este neclară și pot fi formulate interpretări. Guvernele PNL au luat unele măsuri în acest sens și sper să își producă și rezultatele așteptate. Cert este că dacă pentru TVA am avea o colectare de 100%, țara noastră și-ar permite foarte ușor să diminueze alte impozite care apasă asupra populației și antreprenorilor din țara noastră”, a spus deputatul PNL.

El a arătat că nu în ultimul rând rezolvarea unei probleme vechi legate de plata impozitului pe profit în România ar trebui să își găsească și ea soluția justă cât mai rapid.

„Am convingerea că partidele politice parlamentare vor găsi înțelepciunea și maturitatea de a găsi consensul asupra unor teme majore pentru țară, așa cum este aceasta. O bună colectare a impozitelor, de la toți, nu doar de la unii, ar putea asigura Guvernului resursele financiare pentru majorarea veniturilor populației și pentru investiții publice de calitate. Îmi doresc ca în perioada următoare să văd acest gest de responsabilitate transpus în practică la nivelul Parlamentului României”, a concluzionat deputatul Ioan Bălan.

The post Deputatul PNL Ioan Bălan se pronunță pentru reducerea impozitării salariilor: Atâta vreme cât salariații plătesc din venitul lor brut 41,5% de ce ne mai punem întrebări că în România există muncă la negru, muncă la gri sau șomaj appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole