Deputatul PNL Călărași Emil Florian Dumitru a votat pentru susţinerea familiilor cu venituri reduse urmare la consumul de energie electrică…

Preocupările deputatului PNL călărășean Emil Florian Dumitru în aceste zile au fost îndreptate către susţinerea familiilor cu venituri reduse să facă faţă cheltuielilor presupuse de consumul de energie electrică. Astfel, acesta a votat pozitiv  Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Deputat Emil Florian Dumitru: Actul normativ este foarte important pentru foarte mulţi români, stabilind criteriile de încadrare în categoria consumatorilor vulnerabili, precum şi accesul acestora la resursele energetice în vederea satisfacerii nevoilor indispensabile ale gospodăriilor populaţiei. Obiectivele privind prevenirea şi combaterea sărăciei energetice şi a excluziunii sociale se vor realiza, în sensul legii votate de Parlament, prin asigurarea accesibilităţii energiei din punct de vedere al preţului pentru toţi consumatorii şi asigurarea disponibilităţii fizice neîntrerupte a resurselor energetice pentru aceştia. Prin actul pe care l-am votat vor fi iniţiate acţiuni concrete de creştere a performanţelor energetice ale clădirilor cu destinaţie de locuinţe. Noi, liberalii ne-am gîndit la măsurile de protecţie socială destinate consumatorului vulnerabil de energie. Ne-am gândit la  acordarea de ajutoare destinate asigurării nevoilor  pentru încălzirea locuinţei, privind consumul de energie al gospodăriilor prin acoperirea unei părţi al acestuia pe tot parcursul anului. Actul normativ pe care l-am votat permite achiziţionarea în locuinţe de echipamente eficiente din punct de vedere energetic, pentru iluminarea, răcirea, încălzirea şi asigurarea apei calde de consum.

Am susținut alocarea de  fonduri pentru înlocuirea aparatelor de uz casnic depăşite din punct de vedere tehnic şi moral, cu aparate de uz casnic eficiente din punct de vedere energetic.Vor mai fi acordate ajutoare băneşti în vederea achiziţionării de produse şi servicii pentru creşterea performanţei energetice a clădirilor. Consider că este extrem de important, în acest context, faptul că noua lege stipulează inclusiv interzicerea deconectării de la sursele de energie pentru toate categoriile de consumatori vulnerabili, precum şi consilierea şi informarea transparentă şi accesibilă a populaţiei cu privire la sursele de energie, costurile şi procedurile de acces la acestea.

Măsurile votate de noi, de grupul PNL vor fi finanţate din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene. Legea privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil era imperios necesară în România. Un număr important de oameni se află în situaţii de sărăcie energetică, respectiv în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile minimale ale gospodăriei pentru iluminat şi încălzire pe timp de iarnă. Mă bucur alături de colegii mei că am putut fi de folos românilor, călărășenilor  pentru adoptarea acestui demers legislativ iniţiat de Guvernul PNL.

Este o parte din preocupările noastre îndreptate către susţinerea familiilor cu venituri reduse, pentru ca acestea  să facă faţă cheltuielilor presupuse de consumul de energie electrică. Ne exprimăm încrederea că preşedintele Iohannis  va promulga demersul nostru în cel mai scurt timp…a declarat pentru Atitudinea din Călărași deputatul PNL Călărași Emil Florian Dumitru.

Post-ul Deputatul PNL Călărași Emil Florian Dumitru a votat pentru susţinerea familiilor cu venituri reduse urmare la consumul de energie electrică… apare prima dată în Atitudinea din Calarasi.

Sursa: AtitudineaDinCalarasi.ro – vezi articolul

Alte articole