Deputatul Brian Cristian: România are nevoie de politicieni care să se pună complet în slujba românilor!

România modernă de astăzi, stat membru UE și NATO, datorează atât de mult oamenilor care au luptat pentru unire în 1859.

„Este datoria noastră să continuăm misiunea lor de a moderniza țara și de a proteja democrația.
Prin diplomație și un artificiu politic de excepție, pe 24 ianuarie 1859, generația pașoptistă a reușit să înfăptuiască și să obțină recunoaștere pentru Unirea Principatelor Române. Astăzi, România are nevoie de politicieni abili și competenți, care să facă posibilă intrarea în spațiul Schengen, atât de necesară și de așteptată de toți românii.La 164 de ani distanță de la acest moment istoric, avem șansa de a moderniza din temelii România. Avem PNRR, planul de reconstrucție al României, care ne aduce aproape 30 de miliarde de euro. O șansă pe care coaliția de guvernare nu poate risca s-o rateze.
Cu un război la graniță provocat de un dictator barbar care-și folosește agenții pentru a-i promova politicile criminale și la noi în țară, trebuie să dăm dovadă de unitate națională mai mult ca oricând. La fel ca atunci când am ajutat sute de mii de refugiați ucraineni să-și găsească adăpost în țara noastră.România are nevoie de politicieni care să se pună complet în slujba românilor. De aleși care să ia măsurile corecte, care să ne ajute să trecem peste criza economică și care să facă România o țară mai bună pentru toți, nu doar pentru clientela politică a vechilor partide.”, a transmis deputatul USR de Maramureș, Brian Cristian

Sursa: JurnalMM.ro – vezi articolul

Alte articole