Deputatul Alexandru Popa: “PNL a cerut o majorare de 15%, in timp ce PSD a sustinut o majorare cu numai 10%. Decizia finala a fost o majorare a pensiilor cu 12,5%”

Deputatul PNL Alexandru Popa transmite, prin intermediul unui comunicat de presa, cele mai noi decizii luate la nivelul coalitiei de guvernare. Astfel, Popa explica cum a fost adoptata masura majorarii pensiilor cu 12,5% dar si cu ce masuri vin alesii nostri in sprijinul romanilor nevoiasi.

“In aceasta perioada in care Romania este afectata, ca si alte tari, de crize in mai multe domenii si in care inflatia a crescut semnificativ, PNL a reusit sa-si convinga partenerii de coalitie sa accepte un pachet de masuri care sa mai atenueze din impactul economic si social al crizelor amintite. Si daca vorbim de aceste masuri sociale, PNL s-a opus categoric unor cresteri mai mici de 15% si a obtinut in negocieri cresteri totale care depasesc 15,8%.

Astfel, in ceea ce priveste pensiile, PNL a cerut o majorare de 15%, in timp ce PSD a sustinut o majorare cu numai 10%. Decizia finala a fost o majorare a pensiilor cu 12,5%.

Ne amintim cu totii cum PSD-ul, pe cand se afla in opozitie, facea declaratii populiste, cerand vehement majorarea pensiilor cu zeci de procente. Cand PNL, aflat la guvernare, spunea ca bugetul nu permite asemenea majorari, ne acuzau ca nu ne pasa de varstnici. Acum, cand PSD-istii se afla la putere si au posibilitatea sa ia decizii cu privire la majorarea pensiilor, ei sunt cei care propun procente mai mici decat liberalii.

Revenind insa la masurile ce vor fi luate pentru sustinerea populatiei, s-a decis:

-pentru pensiile pe contributivitate va creste punctul de pensie cu 12,5% incepand cu data de 1 ianuarie 2023.

-separat de aceasta crestere, in 2023 se va acorda un sprijin tintit pentru pensionarii cu pensii mici, dupa cum urmeaza: 1.000 de lei pentru pensiile sub 1.500 de lei; 800 de lei pentru pensiile intre 1.501 si 2.000 lei; 600 de lei pentru pensiile intre 2.001 si 3.000 de lei.

Sumele vor fi impartite in doua transe care se vor acorda semestrial pe parcursul anului 2023.

-pensionarii care au pensii mai mici de 1.700 de lei vor primi si anul viitor voucherele sociale de 250 de lei, o data la doua luni, pe tot parcursul anului.

-pensionarii cu varsta de peste 60 de ani si care au pensii mai mici de 2.000 de lei vor primi un sprijin de 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Aceasta suma va fi impartita in doua transe, pentru a acoperi cheltuielile din iarna aceasta si din iarna viitoare.

-alocatiile de stat pentru copii vor fi actualizate cu rata inflatiei.

-persoanele cu handicap vor primi o a treisprezecea indemnizatie.

-indemnizatiile pentru veteranii si vaduvele de razboi vor fi majorate cu circa 30%” trasmite Presedinte PNL Braila, deputat Alexandru Popa

Articolul Deputatul Alexandru Popa: “PNL a cerut o majorare de 15%, in timp ce PSD a sustinut o majorare cu numai 10%. Decizia finala a fost o majorare a pensiilor cu 12,5%” apare prima dată în InfoBraila.

Sursa: InfoBraila.ro – vezi articolul

Alte articole