Deputatul Alexandru Băișanu cere ca Spitalul Județean Suceava să nu fie transformat în spital pentru tratarea COVID. El solicită demisiile președintelui CJ Suceava și managerului SJU Suceava//VIDEO

Președintele Partidului Forța Națională Suceava,
deputatul Alexandru Băișanu, a cerut, miercuri, ca Spitalul Județean Suceava să
nu fie transformat în spital regional pentru tratarea pacienților cu COVID, dar
și demisia președintelui CJ Suceava și managerului SJU Suceava.  

Într-un mesaj video, Băișanu a spus că acum
sentimentele din Suceava sunt de frică, groază, semne de întrebare, lipsa unei
perspective și a unor soluții pentru criza cu care ne confruntăm.

„Acest moment deosebit ar trebui să ne reseteze
sistemul de valori și să gândim profund la lucrurile care s-au petrecut până
acum și pe care ar trebui să le schimbăm”, a spus Băișanu care a arătat că dacă
se va continua la fel se va ajunge la aceleași rezultate.

El a spus că până acum aprope nimeni nu a
plătit pentru nimic în România, indiferent de greșelile pe care le-au făcut.

Băișanu i-a urat sănătate lui Gheorghe Flutur,
dar omului politic i-a cerut să demisioneze pentru că banii pe care i-a dat de
la CJ Suceava SJU Suceava nu i-a dat pentru lucruri seriose.

El a acuzat CJ Suceava că a trimis armata în
război fără echipament, fără armament, la moarte sigură, arătând că personalul
medical a intrat în lupta cu acest nou coronavirus fără dezinfectați, mănuși, halate
de protecție.

Băișanu spune că este o mare greșeală
acceptarea transformării SJU Suceava în spital pentru tratarea pacienților
COVID 19.

„Vă spun că e o mare greșeală și sucevenii
consideră la fel. Spitalul trebuie dezinfectat, oamenii care sunt sănătoși să
vină la muncă, să mai aducem și alți medici care să trateze bolile curente din
județul Suceava”, a declarat Băișanu.

El a cerut și managerului Vasile Rîmbu demisia
de onoare.

The post Deputatul Alexandru Băișanu cere ca Spitalul Județean Suceava să nu fie transformat în spital pentru tratarea COVID. El solicită demisiile președintelui CJ Suceava și managerului SJU Suceava//VIDEO appeared first on NewsBucovina.

Sursa: NewsBucovina.ro – vezi articolul

Alte articole