Instituția Prefectului – Județul Galați informează că, potrivit adresei transmise de Garnizoana Galați, în poligonul Centrului de Instrucție pentru Luptă Smârdan se desfășoară, în perioada 03 – 28 februarie, zilnic, între orele 08:00 – 23:59, trageri cu muniție reală.
Pentru siguranța populației, accesul persoanelor, animalelor și vehiculelor este strict interzis în perimetrul poligonului pe durata exercițiilor.
De asemenea, cetățenii sunt rugați să respecte restricțiile de circulație impuse pe drumurile de acces spre poligon și indicatoarele de avertizare, după cum urmează: Tăblițele și panourile inscripționate „TRECEREA INTERZISĂ – POLIGON DE TRAGERE”;
Bariera și becul/fanionul roșu instalat pe stâlpul din adâncimea poligonului, care semnalizează „STAI! SE TRAGE!”.
Totodată, Garnizoana Galați reamintește că accesul este interzis în permanență în următoarele zone:
- Pădurea Paielor
- Pădurea Valea Miloșului
- Raioanele țintelor și obiectivelor militare.
Aceste exerciții militare sunt activități uzuale, planificate de Garnizoana Galați, iar populația nu trebuie să intre în panică.
The post De ieri, se trage iară în Poligonul Smârdan! first appeared on Ziar independent din Galați.