De azi, 3 iulie 2024, devine obligatoriu sistemul care enervează zilnic milioane de oameni: capac de plastic atașat de sticlă

De astăzi, 3 iulie 2024, toate capacele pentru recipiente PET trebuie să fie atașate de respectivul recipient pentru ca produsul să poată fi comercializat în condiții legale. Intră în vigoare prevederile unei Directive Europene în domeniu, transpuse și în legislația locală. UE spune, printre altele, că astfel se reduce riscul de poluare a oceanelor.

Reglementarea fost impusă de Parlamentul și Consiliul European prin art. 6 din Directiva UE 2019/904 (Directiva) privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului. Aceasta a fost transpusă în legislația internă prin Ordonanţa nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului (Ordonanța). Specialiștii de la Hațegan Attorneys, firmă de avocatură cu o experiență de 20 de ani, explică ce înseamnă această schimbare din punct de vedere practic și legal. Potrivit acestora, nu este încă clar ce se va întâmpla cu recipientele care nu au capace atașate și nici dacă vor fi sancționați coercianții care le vor vinde după data de 3 iulie.

” Noua regulă se aplică recipientelor pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri, inclusiv ambalajelor de băuturi compozite utilizate pentru a conţine lichide, cum ar fi sticlele pentru băuturi, inclusiv dopurile şi capacele acestora (PET). Excepții de la aceasta sunt recipientele din sticlă sau metal pentru băuturi cu dopuri şi capace din plastic și recipientele pentru băuturi destinate și utilizate pentru alimentele destinate unor scopuri medicale speciale”, transmit cei de la Hațegan Attorneys, potrivit economica.net.

<p>Aceasta postare De azi, 3 iulie 2024, devine obligatoriu sistemul care enervează zilnic milioane de oameni: capac de plastic atașat de sticlă apare prima data pe Transilvania 365.</p>

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole