Cuvinte Libere. O CRONICĂ (NE)SENTIMENTALĂ- POLITICĂ ȘI FOTBALISTICĂ

 Cum  spuneam recent, la vremea unui meci politic de mizerie între putere și opoziție, cam amestecate și încălecate, că nu mai știi când  unul de stânga devine de dreapta și invers, dar nici dreapta aia nu e chiar fată mare și îi primește pe toți trecătorii prin partide, cum or fi  ele dar să promită și-apoi  să dea ceva osânză trecătorilor-  mizeria se prelungește și în fotbalul real, în cel reprezentativ mai cu seamă. La vremea îmbătării cu apă chioară pentru chiorii patriei pupând moaște după moște, cum că, iată, românul  Mircea Geoană a ajuns  pe cel mai înalt paler al politicii mondiale, ca secretar general adjunct al NATO, iar drăguța noastră floare de Sibiu, Codruța și Laura Koveși  este primul procuror general al Uniunii Europene și al primei DNA europene, tot așa ne cherchelim și cu prezența României la Campionatul Europei 2020. Cum uităm repede, iar uitarea la români a devenit virtute, nu defect, ne mândrim patriotic că  Mircea Geoană a primit, de la prietenii săi americani, o înaltă funcție. Ca recompensă pentru… netragerea la răspundere, în România,  a militarului american care a provocat accidentul în care a murit Teo Peter, de la Cluj. El fiind semnatarul, peste premierul A. Năstase și peste președintele Iliescu, a actului prin care militarii americani ce săvârșesc fapte penale în alte teritorii vor fi timiși și  judecați doar în SUA. Nu-i vorbă că și cei doi șefi ai săi ar fi semnat dacă le cerea cineva, dar Geoană a fost mai iute de mână. Și, ce să vezi, iată-l mare goangă la armata lumii atlantice! Cu Codruța e și mai lesne. Actuala administrație a Uniunii Europene și-a luat măsuri să-și apere finanțele și nu se putea baza numai pe cineva cu expertiză în domeniu, cu exercițiu îndelungat de apărare a celor care au furat banii țării- toți fiind liberi! Iar care au mai facut ceva pușcărie, au făcut-o de ochii lumii, câteva luni, până la câțiva ani, dar au rămas cu averile furate, iar unii  au devenit scriitori…  Îi știți: Băsescu, Videanu, Udrea, Blaga, Hrebenciuc, Flutur, Mitrea, Năstase… Plus cei din fotbal: Becali- George, Giovani, Victor,  Borcea, M. Stoica.  (Gică Popescu nu se pune; a fost condamnat politic sub acuzațție de corupție, ca să nu ajungă președinte al FRF. Cam ca Dragnea, acuzat aiurisric, de fapte inexistente, dar condamnat politic pentru… politica sa de  dezvoltare a capitalului românesc. Or, așa ceva e câh! pentru mama Europa).  A scăpat Mitică Dragomir, că i-a turnat pe ceilalți, iar afacerea lui cu drepturile de transmisie TV. a meciurilor de fotbal  de către DIGI se prescrie, că acolo e cineva prieten cu Laura…  Și mai relevantă pentru… dreptatea justiției române   este situația că, sub șefia  Laurei C. Koveși, ultimii doi președinți  au  stat la Cotoceni cu dosare penale suspendate pe durata mandatelor. Ba, mai mult. Iohannis a și pierdut un proces și o casă, dar nu a returnat încă suma încasată drept chirie… Ca-n România, și-n Europa va fi procuratura și justiția! În beneficiul administratorilor.
 La fotbal însă va fi invers! România va fi la CE cu stadioane și cu public, dar fără echipă a țării. Asta e ca  în superproducțiile  cinematografice româno-americane: noi dădeam caii și studiourile de la Buftea, ei actorii… Faceți socoteala. România are 14 puncte, Norvegia 11, dar noi jucăm cu Suedia acasă și în Spania (20 puncte). Suedia (15 puncte) mai are de jucat la  noi și cu Feroe, Norvegia cu Feroe și cu Malta. Dacă învingem Suedia avem 17 puncte, dar și Norvegia va avea tot 17… Locul 3 e al nostru! Despre cauze- la fotbal, altădată…
Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole