Cuvinte Libere. GREVA DE LA LUPENI – 45 DE ANI! Mărturii exclusive-SINGURELE!- de la fața locului

Aceste rânduri au văzut lumina tiparului pentru prima dată acum 8 ani! Este o relatare a unui eveniment la care am avut şansa să fiu martor, să particip pentru că trebuia să fie cineva acolo şi de la ziar. Nu ca să scrie. Despre aşa ceva nu se scria! Şi nici nu s-a scris vreodată ceea ați citit în urmă cu 8 ani, sau veți citi acum! Ceea ce s-a scris au fost texte alcătuite din amintiri ale unor participanţi, ale mai multora care au auzit despre eveniment, ba chiar ale unora care la acea dată aveau 10 ani şi povesteau ce au auzit la rândul lor. Dar, niciodată nu am citit un text, o relatare a vreunui ziarist care să fi fost acolo, atunci, care a văzut şi auzit el! Cu tot respectul pentru jurnaliştii din presa Văii Jiului de după 1990, care au reconstituit întâmplarea pe baza relatărilor şi documentelor de arhivă, subliniez că nici unul dintre colegii noștri de la ziarul municipal „Steagul roșu” nu a fost nici pe stadionul „Jiul”, la venirea lui Ceauşescu, nici la telefoane în Lupeni, şi cu atât mai puţin în incinta minei Lupeni, unde a avut loc… Simpozionul, cum spuneam când nu era voie să pronunţi „grevă”. De asemenea, sunt dator să precizez că până în 1990 era exclus să te gândeşti măcar că vei scrie, dar şi mai exclus ca vreun editor să-ţi dea viza de publicare. După 1990, a relata ceva despre mineri, chiar un act eroic al lor, nu ţi-ar fi publicat nimeni, minerii fiind deja o categorie socială şi profesională aparent pentru totdeauana condamnată! La fel, nu voi rememora conjunctura, efectele şi urmările grevei, rezumându-mă la ceea ce atunci a fost prima mare ridicare de voce a poporului în faţa puterii comuniste.

Pe 31 iulie 1977, într-o duminică seara, după ora 7, am fost sunat acasă de redactorul şef, care, foarte precipitat, îmi spune să mă pregătesc de urgenţă cu cele necesare pentru nu se ştie câte zile, că se va pleca în Valea Jiului cu un autobuz. „Sunt ceva probleme cu intrarea minerilor în subteran, şi de la judeţ pleacă un colectiv mai mare acolo”… În autobuz, dau cu ochii de colegul meu Carol Drozd, fie-i ţărâna uşoară! Iată cum a potrivit şeful lucrurile, ca ambii secretari de redacţie să fie singurii trimişi ai ziarului judeţean la ceea ce avea să fie cel mai mare eveniment social şi politic de după naţionalizarea din 1948: PRIMA MARE GREVĂ DIN ROMÂNIA! Un adevărat cutremur în „epoca de aur”! Ajunşi la Petroşani şi băgaţi în sala de şedinţe a comitetului municipal de partid, aveam să aflăm că vom face parte din echipa celor care vor scrie cuvântări de bun-venit şi angajare muncitorească în faţa secretarului general al partidului, la mitingul ce se va organiza în contrapartidă la greva minerilor, care deja era începută. Tocmai noi, Carol şi cu mine, care niciodată nu eram chemaţi la scris cuvântări pentru alţii cu funcţii şi răspunderi… Aşa că, ieşind la o ţigare până la sosirea „vorbitorilor” cărora trebuia să le scriem cuvinte frumoase pentru urechile marelui şef, am ajuns la… Lupeni. Unde am fost din nou captaţi. Aici, de brigada propagandistică a tovarăşului secretar cu propaganda Petre Lungu, secondat de nelipsitul său purtător de mapă, Gheorghe Călinescu, activist bătrân şi înrăit. Care fiind fost ziarist, până la apariţia celor cu şcoală, a devenit zbirul ziarului; se băga cu recomandări şi indicaţii tot timpul peste redactorii şefi. Cu mai puţin succes la Nicolae Andronache şi Gheorghe Pavel, care ziceau: bine-bine şi făceau cum ştiau ei că e bine…

Dobre către Ceauşescu: „Nu la Yalta aveţi probleme, ci aici, la Lupeni”

Marţi, 2 august, am asistat la două runde de convorbiri telefonice între Ceauşescu şi şefii de partid, judeţeni şi cei veniţi din Capitală să potolească lucrurile fără intervenţia lui Ceauşescu, la Poşta din apropierea Palatului Culturii şi comitetului orăşenesc de partid. Constantin Dobre, liderul greviştilor, şi un grup de mineri echipaţi de subteran, cu lampa şi securea cu coadă scurtă la piept, în chingi, îi escortau pe Ilie Verdeţ, secretar al CC şi prim-viceprim-ministru, şi Mircea Lucaciu, scretar 2, organizatoric, al comitetului judeţean de partid (Ilie Rădulescu, prim-secretarul, era în concediu la Karlovy Vary). Ce am văzut şi am auzit, atât cât ne-am putut apropia şi trage cu urechea părea ceva de neimaginat! S-au dat ghionturi, cei doi lideri de partid le-au receptat cu icnete, iar la ultima convorbire, Dobre a luat telefonul din mâna lui Verdeţ şi a spus foarte clar: „Lăsaţi, tovarăşe secretar general, plecarea în Crimeea! Nu la Yalta aveţi probleme, ci aici, la Lupeni. Minerii, detaşamentul de frunte al clasei muncitoare vă aşteaptă!”

 

“Păzea că murdăreşte, tovarăşu!”

După care, la comanda lui Petre Lungu am ajuns în sala de şedinţe a comitetului orăşenesc de partid, şi nu ne aşezarăm bine pe scaune, iar tov. secretar Lungu tocmai terminase fraza „Ia să vedem noi ce facem cu răsculaţii ăştia”(nota bene: vorbele aparţineau unui cadru promovat din rândurile clasei muncitoare, de la Hunedoara, din combinat, unde ajunsese mare secretar al comitetului de partid!), că un grup de 10-12 mineri aliniaţi pe două rânduri au intrat în sală şi au spus scurt:”Nu aici aveţi treabă, ci acolo, în curte, în mijlocul minerilor”! Şi ne-au condus flancaţi, repetând mereu:”Păzea că murdăreşte!”, referire la salopetele lor… Şi, de nevoie ne-am pus în mişcare, dar tocmai când pomenitul şi devotatul activist Gh. Călinescu încerca să se piardă de sub inedita escortă, se aude o voce-tunet:”Alo, toarăşu, unde aveţi treabă, vă rog? Ţineţi pasul cu grupul, vă rugăm şi păzea că negreşte!”… Carol Drozd a rămas toată noaptea în curtea-depozit de lemn, în mijlocul deja a câtorva mii de mineri, a stat de vorbă, şi-au omorât timpul povestind şi fumând…

 

Dobre face ordine! Afară cu minerii băuţi!
 

A doua zi, dimineaţa, pe la ora 9, elicopterul prezidenţial a aterizat pe gazonul stadionului vechi, cel de lemn… Regia de primire oficială, cu flori, copii, pionieri, şoimi ai patriei nu a ieşit după tipic. În tribune, în afara publicului neentuziast dar şi nemineresc, cu mai mulţi orăşeni şi cine mai ştie ce, printre aplauze veştede şi încercări de lozinci se auzeau mârâituri, ba chiar dezaprobări, acoperite instantaneu de aplaudacii de serviciu. În această atmosferă Ceauşescu a părăsit rapid gazonul, ieşind prin dreptul porţii dinspre comitetul orăşenesc de partid. Unde a stat de asemenea puţin, dar suficient cât să ajung la Lupeni. Unde, pe acoperişul jos al gheretei porţii incintei încăpătoare dar destul de aglomerată cu stivele de lemn de mină, erau totuşi peste 40000 de mineri. Cu care Dobre organiza, de la microfonul instalaţiei de sonorizare a Palatului Cultural, primirea „înaltului oaspete al minerilor”. Exact aşa vorbea: „Fraţii mei, ortacii mei, va veni să se întâlnească cu minerii preşedintele Republicii Socialiste România, secretarul general al partidului Comunist Român, tovarăşul Nicolae Ceauşescu!” „Vă rog, dragi ortaci, preşedintele RSR nu se întâlneşte cu un grup de oameni ai muncii, ci cu cel mai înaintat detaşament al clasei muncitoare. Aşa că vă rog scoateţi-i afară pe cei obosiţi, pe cei băuţi. Faceţi vă rog un culoar larg de şase metri, pentru ca tovarăşul preşedinte să vadă că vine în mijlocul unor oameni civilizaţi, cu care să discute probleme ce ne privesc pe toţi”. Cât ai bate din palme, locul a fost curăţat de cei mai… obosiţi, şi din curte şi de prin împrejurimi, culoarul deschis din piaţeta Palatului până la ghereta incintei, pe care Ceauşescu, Verdeţ, Băbălău, ministrul Minelor,Clement Negruţ, prim-secretarul comitetului municipal de partid Petroşani, şi Dobre au fost cocoţaţi.

Listă de revendicări în 10 puncte

Înainte de spune ceva, Ceauşescu a primit în mână o hârtie cu revendicările minerilor, bătută la maşină de un mic la propriu şi mărunt funcţionar de la arhiva comitetului judeţean de partid, ajuns şi el acolo mai mult din întâmplare, care a avut curaj să îi răspundă lui Dobre că ştie bate la maşină „cu un deşti”, 10 revendicări numerotate! (Ulterior am găsit relatări şi reproduceri care menţionau 17, altele 21 de revendicări). Vă asigur însă că atunci când Ceauşescu s-a abătut de la răspunsurile aşteptate la cererile numerotate, iar Dobre a sărit nervos şi i-a luat microfonul din mână, dar s-a adresat politicos:”Vă rog, tovarăşe secretar general, să răspundeţi minerilor punct cu punct”, atunci, pe acea coală erau bătute la maşină, de către I.Stănilă, doar 10 revendicări, iar în a 10-a se cerea cu insistenţă ca „demonstraţia paşnică a minerior de la Lupeni să fie transmisă în direct la televiziune şi radio”.Ceea ce nu s-a întâmplat, iar în „Scânteia” reportajul vizitei a ocupat doar trei coloane de text şi două poze de la mitingul din Petroşani…

Minerii despre Ceauşescu: “Auziţi-l, nu vrea!”

Până atunci însă, încercând mereu eschive la răspunsuri aşteptate de 40000 de grevişti, Ceauşescu a fost de mai multe ori întrerupt de vuietul şi valul ameninţător al masei de oameni aflaţi la sol: „Auziţi-l, nu vrea!”, dar şi cei cocţaţi pe stivele de scânduri se ridicau în picioare şi băteau scândura…

Ceauşescu arată limba

La un moment dat enervat, preşedintele a strigat colţos:” Măi, dragă, dacă nu poţi tăcea ia o piatră în gură. Eu am venit aici să discutăm. Să nu credeţi că mi-e frică să vorbesc cu voi. Uite aici, şi a scos limba, şi alţii au vrut să-mi taie limba ca să tac, dar nu au reuşit”. Mărturisec că și eu și colegul Carol Drozd am înlemnit. Nu că s-ar fi putut întâmpla o întorsătură în desfășurarea pașnică a „simpozionului”, cât mai mult uimiți de curajul unuia care nu se afla într-o poziție foarte confortabilă în acele clipe…
Dobre, lansat de grevă
 

În final, cu promisiunea că revendicările lor vor fi împlinite, şi cu ajutorul minerilor, al lui Dobre, al prim-secretarului Clement Negruţ, Ceauşescu a coborât şi a plecat rapid la Petroşani. Unde „demonstraţia paşnică a minerilor de la Lupeni” era pregătită, pe platoul din faţa Casei de Cultură, cu sute de deveni şi alţii, aduşi cu autobuze şi cu trenuri speciale. Aplaudacii de conjunctură şi-au făcut parţial datoria, mai cu seamă după ce Dobre, ajuns şi el în tribună, şi-a făcut loc până la marele şef, cu o lampă de miner şi o cască în mâini, şi l-a declarat „Miner de Onoare al Văii Jiului”. Propaganda vremii a extins titlul la „Miner de Onoare al României”.

… Constantin Dobre a terminat „Ştefan Gheorghiu”, secţia muncă sindicală, probabil pentru capacitatea lui organizatorică din 1977, cu scopul de a fi folosit de propaganda vremii, dar nu a mai fost cazul… Imediat după 1990 a declarat mai multe minciuni în fosta Scânteia, „Adevărul”, care nu au avut ecoul scontat…Acum e bine, merci, în Anglia… ( 4 august 2014).

******

Reiau și adaug precizări la textul publicat aici în urmă cu trei ani, azi, la împlinirea a patru decenii de la cea mai impresionantă și surprinzătoare ridicare minerească din vremea impropriu numită socialistă. Înainte de orice, reamintesc faptul că aceasta, ca și precedenta, este singura relatare autentică de la fața locului!
În pofida interpretărilor de după 1989 privind greva Lupeni din august 1977, ca fiind o acțiune politică împotriva regimului și, îndeosebi, împotriva lui Nicolae Ceaușescu, evenimentul a fost în realitate o manifestare energică a nemulțumirilor economico-sociale! Având ca ținte revendicări împotriva unor noi reglementări salariale, privind programul de muncă în subteran și vârsta de pensionare. Orice alte interpretări sunt exclusiv manipulări politicianiste de doi bani! Faptul că acele reglementări care i-au nemulțumit pe greviști au fost făcute publice, neinspirat și chiar neghiob, în preajma Zilei Minerului – sărbătoare care aducea în mod constant prime speciale, manifestări festive, chermeze –, a fost înțeles oarecum drept o ofensă, o sfidare. Noul program de lucru, cu patru șuturi în 24 de ore, adică un „șut” de șase ore (din care în unele abataje sau puncte de lucru se lucra sub cinci ore, din cauza distanțelor), nu a dat rezultatele scontate. Dimpotrivă, a amplificat nemulțumirile celor două părți. Pe de o parte producția nu numai că nu creștea, dar înghițea și cheltuieli mai mari la 1000 de lei producție marfă vândută. De cealaltă parte, a minerilor, unele măsuri financiare restrângeau câștigurile acestora, iar creșterea vârstei de pensionare de la 50 la 53 de ani și scăderea veniturilor pensionarilor de gradul III, cei cu incapactate parțială de muncă, trecuți la jumătate de normă sau la munci mai ușoare, la suprafață, venite, cum am spus, în loc de prime de ziua lor, au pus paie pe foc și au întețit vâlvătăile!
Din respect pentru adevăr, întăresc afirmația mea că lista de revendicări înaintată lui Ceaușescu, la care acesta trebuia să răspundă de pe copertina gheretei de la poarta 2 a Minei Lupeni, cuprindea doar 10 revendicări! Nu 17, nu 19, nu 21 sau chiar 26, după alte „surse”, cum am văzut în evocările unora care, poate, nici în Valea Jiului nu au fost vreodată, necum acolo și atunci! Acestea și numai acestea au fost revendicările dictate de Costantin Dobre unui arhivar în subsolul județenei de partid, singurul care a răspuns că știe să bată la mașină, cu un deget, „un dești”, și căruia liderul Dobre îi dicta și punctuația și deschiderea și închiderea parantezelor. Iată lista, așa cum este reprodusă corect și în documentarul „Mineriada lui Ceaușescu”, din revista „Historia”, până la punctul 11! Care, ca și restul, până la 17, nu au existat pe lista citită de Dobre.
1. Reducerea programului de lucru la timpul de 6 ore pe zi.
2. Pensionarea minerilor la vârsta de 50 ani (limita maximă).
3. Să nu se adopte în niciun caz lucrul în acordul global.
4. Să se mențină deciziile de pensionare privind gradul de invaliditate nr. 3 (cu respectarea drepturilor din trecut-adică pâna la data de 1.VII.1977).
5. Reducerea planului de producție la nivelul Centralei Cărbunelui Petroșani, proporțional cu forța vie activă productivă.
6. Sistarea abuzurilor de funcție (prin control inopinat exercitat de organele de stat și de partid la nivel de minister).
7. Să nu se ridice costul alimentelor odată cu creșterea salariilor (se poate face acest lucru cu o perioadă de întârziere sau într-o mai mică măsură față de creșterea reală a salariilor). Revenind asupra punctului numărul unu din programul sus-numit cerem cu insistență reducerea programului de lucru la 6 ore pe zi începând cu data de 4. VIII. 1977.
8. Dorim ca în nici un caz să nu se adopte măsuri de represiune morală, fizică sau de alt gen asupra delegației reprezentative cât și asupra celor care au luat cuvântul înaintea sosirii Dumneavoastră, tovarășe Secretar General în incinta Exploatarii miniere Lupeni.
9. În urma revendicărilor sus-numite de către tovarășii noștri de muncă de la Exploatarea minieră Aninoasa cerem să fie eliberați toți cei care au fost reținuți de către organele de ordine.
10. Cerem cu insistență ca întreaga demonstrație pașnică a minerilor din Valea Jiului să fie dată publicității la radio si televiziune.
Acestea au fost doleanțele exprimate în scris pentru a fi prezentate Dumneavoastră. Sperăm din toată inima ca aceste revendicări să fie satisfăcute integral.
(Există o ciornă olografă în arhivele CNSAS, ale cărei prime 10 puncte corespund, cu unele reformulări, listei dactilografiate înmânate lui Ceaușescu. La care s-a mai adăugat o pagină cu încă 9 revendicări, scrisă de altă mână, semnată de minerii V. Caila și C. Cornoiu.)

După… simpozion, lucrurile s-au schimbat mult în bine, dar numai în privința investițiilor pentru construcția de locuințe, orașele de pe…. cel mai lung bulevard din România primind aspect proaspăt, modern, chiar elegant… Iar Fabrica de tricotaje ajunsese un expert producător și exportator de îmbrăcăminte militară din lână, destinată trupelor americane din Europa și NATO, îndeosebi sub forma puloverelor din lână bazonate la coate, umeri și ciorapilor de iarnă. În timp ce noua Fabrică de confecții primise un fel de exclusivitate în confecționarea echipamentelor de protecție, salopete de tot felul, specializate ca destinație diverselor sectoare de muncă…

Pe când se coceau și deveneau împliniri unele dintre revendicările din „Decalogul” lui Dobre, a venit schimbarea de regim politic, iar minerii, destul de mulțumiți de situația lor, au fost cam absenți în decembrie 1989… Când s-au trezit, soarta lor era deja parafată de premierul interimar Petre Roman și Comunitatea europeană, clădită pe cărbune și oțel,  cerea României, Hunedoarei mai cu seamă, să se despartă de cărbune și oțel.
 Abia de-atunci, Valea Jiului poartă cu dreptate numele Jalea Viului! (2 august 2017).
Sursa: ZHD.ro – vezi articolul

Alte articole