Cum stau partidele în ultimele sondaje. Ce formațiuni politice se află în top 3?

Cum ar vota românii dacă acum ar avea loc alegeri?  Cel mai recent sondaj realizat de IMAS la comanda Europa FM dezvăluie care sunt preferințele electoratului. Cum arată potențialul clasament?

PNL e creditat cu 33,4%. Liberalii mai cresc puțin, după ce, în mai, înregistrau cele mai puține opțiuni din acest an (32,6%).
PSD crește de la 21,9% în iunie la 23,4% acum – un nivel mediu la care s-a aflat în ultimele luni.

Pentru prima dată, sondajul include Alianța USR Plus, nu cele două formațiuni separat, iar Alianța e creditată cu 17,2%. Luna trecută, USR avea 12,3% în sondaj, iar Plus – 5,8%.
Pro România scade în această lună, după două luni în care s-a plasat peste 11 la sută. Partidul lui Victor Ponta e creditat cu 9,7% din potențialele voturi în luna iulie.

UDMR revine peste pragul electoral, cotat la 5,6%, după ce luna trecută nu înregistra decât 3,4% din opțiunil de vot.

PMP coboară și mai mult sub pragul electoral: 3,9% în această lună, față de 4,7% în iunie.

ALDE scade la 3,4%, la mai puțin de jumătatea procentelor pe care le avea în urmă cu un an (7,3% în iulie 2019).

Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 10 – 29 iulie, pe un eșantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1 la sută.

Sursa: Transilvania365.ro – vezi articolul

Alte articole