Cu cât s-ar reduce pensiile speciale prin impozitare progresivă. Premierul Nicolae Ciucă ar pierde circa 3.500 lei pe lună

PSD a anunțat că va cere partenerilor de la PNL și UDMR să susțină, printre altele, și suparaimpozitarea pensiilor speciale, adică a celor pensii care nu sunt calculate doar pe principiul contributivității. Dacă măsura va fi adoptată, cei mai afectați vor fi magistrații, însă printre cei care ar suferi reduceri la pensie se află și șeful Guvernului, Nicolae Ciucă.

Magistrații, cei mai afectați de impozitarea progresivă

Potrivit propunerii PSD, supraimpozitarea pensiilor speciale se va face în două trepte. Pentru suma care trece pragul de 9.000 de lei, pensiile vor fi impozitate cu 40%, iar impozitul va deveni de 90% pentru ceea ce va trece peste pragul de 18.000 de lei.

Categoria care va fi de departe cea mai afectată va fi cea a foștilor judecători și procurori. Potrivit datelor aferente lunii mai prezentate de către Casa Națională de Pensii Publice, pensia medie a foștilor magistrați este de 20.487 lei, numărul beneficiarilor fiind de 4.672 persoane.

Astfel că un fost judecător care are o pensie medie pentru categoria din care face parte se va încadra în ambele trepte de supraimpozitare. În primul rând, i-ar fi impozitată cu 90% suma care trece de 18.000 de lei, adică 2.487 lei. Din acești bani va rămâne doar cu 249 de lei. Ulterior, se aplică impozitarea cu 40% a sumei cuprinse între 9.000 și 18.000 lei, fapt ce va duce la pierderea a încă 3.600 de lei. În total, de la o pensie de 20.487 lei, va ajunge la una de „numai” 13.649 lei.

O altă categorie a cărei pensie medie trece de pragul propus pentru supraimpozitare este cea a personalului aeronautic civil navigant, cu un nivel mediu al pensiei de 11.345 lei, numărul de beneficiari fiind de 1.394. La un cuantum al pensiei fixat la acest nivel, se va ajunge la o pensie de 10.407 lei.

Parlamentarii cu vechime ar pierde 780 de lei

Trebuie precizat că aceste calcule au fost făcute în funcție pensia medie a celor două categorii, însă supraimpozitarea s-ar putea aplica și în cazul altor beneficiari de pensii speciale. Un exemplu este cel al pensiilor foștilor parlamentari, care au fost reinstituite după ce Curtea Constituțională a decis că abolirea lor este neconstituțională. Potrivit legii, pensiile parlamentarilor sunt diferențiate în funcție de numărul de mandate. La un singur mandat, pensia primită este de 4.500 de lei, pentru ca în cazul celor cu două mandate să ajungă la 8.896 lei. Nivelul maxim era atins de cei cu cel puțin trei mandate, anume 10.951 lei, echivalentul indemnizației unui parlamentar aflat în funcție.

În consecință, pensiile celor cu cel puțin trei mandate vor trece de pragul de 9.000 de lei, de la care începe supraimpozitarea cu 40%.  Astfel că la o pensie de 10.951 lei, reducerea prin impozitare va fi de 780 de lei.

Însă cea mai mare parte a veniturilor obține prin supraimpozitare ar urma să fie obținute de la pensionarii militari. Chiar dacă, în medie, foștii angajați ai MAI, MApN sau serviciilor secrete nu au pensii de peste 9.000 de lei, foștii ofițeri cu rang înalt trec de acest prag, Un exemplu este chiar cel al actualului premier, Nicolae Ciucă. Potrivit declarației de avere depusă la preluarea mandatului, Ciucă a obținut din pensie, în anul 2020, venituri totale de 215.880 de lei, ceea ce echivalează cu 17.880 lei pe lună. Prin supraimpozitare, pensia primului-ministru ar ajunge în jur de 14.500 lei.

Seriozitatea propunerii PSD, pusă sub semnul întrebării

Dincolo de calculele pe care le pot face contabilii Fiscului, propunerea PSD are o mare problemă, anume că CCR a respins deja o lege care prevedea supraimpozitarea pensiilor speciale. Este vorba de un proiect de lege care a fost inițiat chiar din tabăra social-democraților, de către fostul ministru de Finanțe Eugen Teodorovici. În forma finală adoptată de Parlament, pensiile speciale urmau să fie impozitate cu 85% pentru suma care depășea nivelul de 7.000 de lei.

Curtea constată că impunerea de reguli noi cu privire la fiscalizarea veniturilor din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă, respectiv reglementarea unei „taxe” ale cărei natură și regim juridic sunt incerte, pun destinatarii normelor în imposibilitatea de a răspunde noilor cerințe legislative. Lipsa de previzibilitate și de coerență legislativă este contrară principiului securității raporturilor juridice civile care constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept”, era una dintre concluziile CCR în decizia din decembrie 2020 prin care a fost respinsă prima tentativă de supraimpozitare.

În afară de variața procentelor, noua încercare nu diferă esențial de proiectul lui Teodorovici astfel că este previzibil un nou eșec la Curte. Acest lucru a fost sesizat inclusiv de opoziție care acum acuză PSD de populism. „Atâtea aberaţii de natură fiscală nu mi-a fost dat să aud până acum. Am să vă dau un singur exemplu, cu supraimpozitarea pensiilor speciale. Asta este pur şi simplu o declaraţie de campanie. Parlamentul a adoptat un proiect de lege, prin care s-a decis supraimpozitarea pensiilor speciale. Proiectul a fost atacat la CCR, care a constatat neconstituţionalitatea legii”, a declarat, vineri, la RFI, fostul premierul Ludovic Orban, liderul partidului Forța Dreptei.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole