Croaţii ameninţă România U21 înaintea meciului de la EURO 2019: “Avem o generaţie care poate câştiga titlul”

Croaţii ameninţă România U21 înaintea meciului de la EURO 2019. Cele două selecţionate se vor întâlni marţi, 18 iunie, de la ora 19:30, în prima etapă din Grupa C a turneului final din Italia şi San Marino. Selecţionata lui Nenad Gracan a câştigat ultimul amical înainte de startul competiţiei, 1-0 cu Danemarca.

Croaţii ameninţă România U21 înaintea meciului de la EURO 2019. Nenad Gracan, mulţumit de jucătorii săi

Înaintea meciului de la EURO 2019, croaţii ameninţă România U21, jucătorii lui Nenad Gracan fiind montaţi deja pentru partida care se va disputa la Serravalle, în San Marino. “Primul meci, la orice turneu final, este cel mai important. Dacă vom câştiga, nivelul de încredere va creşte considerabil. Suntem concentraţi pe meciul cu România, dar vrem să luăm totul pas cu pas. Vrem cele trei puncte. Avem o generaţie care este capabilă de lucruri mari, chiar să câştige titlul”, a declarat Ivan Sunjic, jucătorul lui Dinamo Zagreb.

Miercuri, Croaţia a învins Danemarca, scor 1-0, în ultimul meci amical înainte de EURO 2019, iar Nenad Gracan a fost mulţumit de jocul fotbaliştilor săi. “Victoria a fost foarte importantă pentru noi. Suntem pregătiţi din punct de veder fizic. Nu avem nicio problemă, iar atmosfera este una bună. Jucătorii au evoluat bine în amicale şi ne aşteptăm să arate la fel şi în meciurile de la turneul final”, a spus Nenad Gracan.

Ivan Sunjic le-a dat emoţii croaţilor

Ivan Sunjic este unul dintre cei mai importanţi jucători ai selecţionatei pregătite de Nenad Gracan şi le-a dat emoţii colegilor după ce a părăsit terenul în minutul 43 al amicalului cu Danemarca. Mijlocaşul de 22 de ani a suferit o accidentare la glezna piciorului drept la un contact mai dur cu unul dintre adversari. Cu toate acestea, Nenad Gracan a susţinut că fotbalistul lui Dinamo Zagreb va fi apt pentru turneul final.

“Cred că va fi bine. Lovitura a fost una ciudată. A mai avut probleme la glezna piciorului drept. Îl cunosc pe Sunjic şi sunt convins că va juca. O să aflăm mai multe în următoarele două zile, dar eu spun că este ok”, a conchis selecţionerul croaţilor.

Articol preluat de pe Fanatik.ro.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole