Cristi Coste scrie despre România – Armenia 1-0: victorie scurtă, drum lung până-n Qatar! Ne târâm spre baraj!

Revenirea naționalei pe Ghencea, după 12 ani, a însemnat o victorie vitală a tricolorilor în drumul spinos spre Mondialul qatarian de peste un an și-un pic. 1-0 contra Armeniei, care asociată cu cele patru șenile ale Panzerului în Macedonia, ne-a urcat pe poziția secundă, de baraj, cu 180 de minute înaintea finișului.

Suntem pe locul doi, cu 13 puncte, un punct peste Armenia și Macedonia care se întâlnesc în noiembrie la Erevan. Depindem numai de noi să prindem barajul pentru Mondial, urmând să mai întâlnim Islanda, tot pe „Ghencea”, și să închidem grupa pe 14 noiembrie în Liechtenstein.

Să ne bucurăm pentru această victorie, dar să rămânem obiectivi în aprecieri și să concluzionăm că ne târâm spre baraj! E și aceasta o realizare după campanii la rând când terminam pe 3, 4 sau 5.

Ce mi-a plăcut după România – Armenia 1-0: golul lui Mitriță, „sângele” lui Niță și clasa de jucător de top 5 a căpitanului Vlad Chiricheș

După 3 puncte care ne pun în linie dreaptă spre meciurile de baraj din martie 2022, să începem cu lucrurile pozitive, cum e și normal.

Golul cu capul al lui Mitriță intră în istoria noii arene din Ghencea, dar cel mai important e că dă oxigen naționalei. Am pierdut asediul de la Hamburg după o fază fixă la care Ivan a uitat pentru ce a intrat pe teren, acum am câștigat contra Armeniei tot după o fază fixă finalizată de cel mai scund jucător de pe teren.

Mi-a plăcut Niță, cum îmi place de fapt chiar dinainte de-a se retrage Tătărușanu, dacă ar fi să dăm o tușă și mai groasă prestațiilor celui mai bun jucător român din 2021. Siguranța sa a anulat, în repriza secundă cu Armenia, tremuriciul câtorva colegi din fața sa.

Mi-a plăcut Vlad Chiricheș pentru că arată tot mai des acea alură de lider al defensivei, de căpitan al naționalei, de jucător în top 5 campionate ale Europei. „Chiri” a făcut un meci consistent și în Germania, a dat liniște colegilor săi și nouă, fanilor, și contra armenilor.

Chiar dacă nu are legătură totală cu acest meci, mă bucur că Mirel Rădoi a găsit cheile defensivei naționale. În cele 5 meciuri din lunile septembrie și octombrie, România lui Rădoi nu a primit gol în 4 dintre acestea! Doar în fața tancului lui Flick! E o performanță pentru o națională care, de când a fost preluată de Mirel, a încasat non-stop, indiferent că jucam cu Georgia, Belarus sau Irlanda de Nord!

Ce nu mi-a plăcut la România – Armenia 1-0: repriza în care ne-au călărit, lipsa atacantului și a fundașului stânga, dar și infantilismul arogant al lui Rădoi de după meci

Cam toată lumea fotbalului a reacționat laudativ după acest rezultat. În special analiștii-patrioți de prin studiouri, care comentează de multe ori doar cu ochii la tabelă, doar ca să nu supere unii foști colegi. Pițurcă a fost printre puținii cu analiza la sânge.

România a arătat bine spre foarte bine în primele 45 de minute, dar înghesuită ca o echipă mică, în propria jumătate, după pauză. Și asta de către o echipă care părea că nu are chef de joaca asta în prima repriză. Mkhtarian era setat pe ce are de discutat cu Mourinho la revenirea la Roma, ceilalți păreau pe luptă și atât.

Nu mi-a plăcut în meciul ăsta că nu am avut atacant de careu, asta neînsemnând că dacă ar fi fost Pușcaș s-ar fi schimbat situația. Keșeru a făcut paravan și culoare cât a putut, dar trebuie să ai și pentru cine. Nu avem nici fundaș stânga, asta ca să fie clar, pentru că Bancu nu ar trebui, în mod normal, să joace nici la echipa de club în fața lui Vătăjelu.

Nu mi-au plăcut unele alegeri pe care Rădoi le-a făcut după eșecul din Germania. Nu înțeleg de ce a fost lăsat pe dinafară Rus, după cel mai bun meci tricolor. Mai ales că Nedelcearu venea după accidentare. De ce să nu-i dai încredere maximă lui Rus în acest moment?

Nu mi-a plăcut scăderea și ușoara superficialitate a lui Ianis Hagi. A fost Gică la Hamburg, a redevenit Ianis în Ghencea. Iar pentru că nu-i mergea jocul în dreapta în prima repriză, a schimbat banda cu Mitriță, „omorându-i” și „Piticului” jocul excelent de până atunci.

Dar ceea ce m-a deranjat cel mai mult a fost prestația lui Rădoi de la conferința de presă, când ne-a anunțat că pleacă luna viitoare de la națională și că ar trebui să plângem după el. Aceste declarații infantile, cu iz de aroganță, vin, paradoxal, tocmai când Rădoi izbutise să prindă tot mai bine cu ce se mănâncă meseria de selecționer. Ne trezim părăsiți, aproape fără somație, de cel care a fost adus la națională să învețe, nu să-i învețe pe cei pe care i-a selecționat.

Să terminăm însă în nota optimistă pe care ne-a adus-o și victoria cu Armenia. Rădoi e capabil să aducă 6 puncte din dubla cu Islanda și Liechtenstein din noiembrie, apoi vedem ce om face la barajul de anul viitor. Asta dacă Mirel va merge până la capăt și-i va refuza pe „tata” Stoichiță și pe „boss” Burleanu!

  • 2013 este anul în care naționala României a jucat ultima dată un meci de baraj pentru calificarea la Mondiale
  • 1998 este anul în care România, condusă atunci de Gică Hagi, a fost ultima oară la un turneu final Mondial, cel din Franța

Articol preluat de pe FANATIK.RO.

Sursa: Fanatik.ro – vezi articolul

Alte articole